Satyricon (Neo)

2009-02-02T18:44:00.005+02:00

Am mutat blogul pe http://roman.tabulaturi.ro

Vorba aia, mai bine pe hostul tău codaș, decât la Google fruntaș!

La revedere, Google Blogger! Ai fost bun cu mine, dar prea mare, asemeni marelui Lenin!

Vista în flagrant

2009-01-19T21:08:00.004+02:00

Așadar am prins hoțul în flagrant. Windows Vista poate să distrugă pe neanunțate în texte caracterele "ș" și "ț". Cum am putut demonstra/reproduce problema:

1. Scrii ceva în Word pe un sistem Vista
2. Copiezi fișierul pe un memory stick și îl deschizi pe un sistem XP.

În loc de ș și ț vor apărea pătrățele goale!

Problema se poate vedea chiar și pe acest blog. De exemplu, această înregistrare folosește, la o privire mai atentă, niște ș-uri și ț-uri mai deosebite de restul literelor (a se compara în speță liniuța de sub ș la postul acesta și la cel din 2 ianuarie, scris pe XP).

Halal. Că e un sistem eșuat știam demult (îl mai instalasem și anul trecut, dar după aia am renunțat). Recent însă îl reinstalasem iar, în speranța că or mai fi scos patch-uri, l-or mai fi îmbunătățit. I-am mai dat o șansă că am fost băiat bun. Dar de unde!

Cu ce mi-a mai greșit Vista:

- chit că are un întreg Windows Mobile Device Center, de toată splendoarea (a se citi rahatul), nu reușesc să conectez PDA-ul nici cu slujbe. Bluetooth nu-mi convine, că nici nu am pe placă, ceva asemănător ActiveSync-ului mi-ar fi prins bine.
- are uneori un mod unic (și inconvenabil mie) de a citi tag-urile unor fișiere mp3 (asta ține mai mult de Windows Media Player, dar dacă intru acolo în analize, trebuie să scriu mult).
- mi-a pornit el, așa de capul lui, un backup al c-ului (fără să se manifeste în vreun fel), de m-am trezit cu vreo 15 giga lipsă așa din senin. Și mi-a luat ceva timp să-i găsesc.
- driverele la imprimantă nu merg instalate decât manual, pe bâjbăite.

Nu vreau să intru în tabere sau să înjur Microsoft-ul, că oricum evit să le cumpăr produsele. Dar nu mă voi grăbi să-l contrazic pe cel care îmi va spune că Vista a fost un eșec.

Viermele electronic care mă macină

2009-01-16T22:56:00.010+02:00

Despărțire iubito îți cer
Lăcrimează omătul afară...

M-am despărțit de contul meu de YouTube. M-am săturat de Friend Invites-uri, de Subscription Updates-uri, de setările care trebuie să le faci ca să scapi de ele, de mesaje cu cereri de ajutor, de comentarii prea stupide sau prea inteligente, de Google care e prea mult în viața mea. Concluzia carierei mele "artistice" pe YouTube era oricum demult clară - în ale chitării sunt un amator bunicel, dar un profesionist de doi lei. Oricum nu postasem nimic de luni bune, și nu aveam nici în plan. Începătorilor în ale chitării le urez perseverență și să mai caute și prin cărți de hârtie, așa cum am făcut și eu la vremea mea.

Dincolo de asta, las să să nu fie chiar totul pe YouTube, Google. În curând o să mut de aici și acest blog, noroc că am găsit o modalitate să export în MySQL toate înregistrările.

Mai consider că am făcut destulă reclamă YouTube-ului pe tabulaturi.ro și YouTube nu merită reclama asta. Un hiperspațiu bântuit de consumeri *iertată fie-mi slova americănească. O să mai intru bineînțeles pe la ei, ca simplu spectator. Nelogat.

Nu e exclus că Google nu are ce să facă cu informațiile tale. Nu e exlus că Google într-adevăr le colectează to improve our services. Dar, cronic, încep să am paranoia de toate serviciile lor all in one. Căcălau. Gratuit. Totul pe tavă. Sunt apăsători pe creier, pe retină, în fiecare zi. Cu calendarurile lor, cu readerul lor, cu căcaturile lor. Dai de exemplu să cauți o discografie la un artist, o informație relevantă la urma-urmei, primele două rezultate din Marele Motor Google duc invariabil catre YouTube. Alte câteva zeci sau sute de rezultate cu torenți, download free sau asemenea. Dar nimeni n-ar ști să-ți ofere o informație concretă despre album, metainformație, în afară de biții proprii-ziși pe care trebuie să-i consumi. Ești un porc electronic de Ispas îngrășat cu biți. Papă ce ți se dă. Nu cerceta de ce și de unde. Consumă. Asta e tot sensul vieții tale. Cineva poate zice, de ce n-aș cumpăra albumul oficial dacă tot mă interesează detaliile. Partea proastă e că informațiile despre artiștii buni nu se prea găsesc ușor, nici măcar de vânzare (și când te gândești că tot ce vrei e să știi în ce an a cântat cutare piesă!). În vânzare se găsește Beyonce sau mai știu eu care c**viștină.

Am început cu un citat și cu un citat o sa și închei *nu sunt sigur ce vrea să zică dar sună bine, mereu mi-a plăcut acest vers:

Să mergem spre fierbintea, frenetica viață
Spre sânul ei puternic, cioplit în dur bazalt(...)

Ion Barbu

2009-01-14T19:08:00.005+02:00

Mă întrebam, cât de întâmplător e faptul că în consiliul de securitate O.N.U., arătat atât de des în ultimele buletine de știri, pe locul imediat de lângă S.U.A. este Israelul?

Eu cred că e o "pură" întâmplare!

Asemeni școlarilor care se așează prestabilit în bănci înainte de o lucrare.

Sfârşit/Început de an

2009-01-02T18:02:00.000+02:00

Odată cu 31 decembrie, peste oraşul sudic s-a aşternut frigul. Să fi fost vreo 5 grade de căldură, prima (şi ultima) zi friguroasă a anului. În prima jumătate a zilei am m-am ocupat de drag-dropuri prin .NET, iar la 1 am fost să gust din Vasilopita (pîinea lui Vasile, tradiţie cipriotă) oferită de capitalişti. Seara am urmărit, pe ruşi, "Ironia sudby ili s legkim parom" (în traducere, "Ironia sorţii, sau Bun ieşit din baie"). Interesant că numai la ruşi există această urare - unică prin faptul că e adresată cuiva care abia a ieşit din baie. Sub ironiile (de pe ecran) ale lui Ipolit care făcea baie în palton, am terminat cu tradiţionala deja (în familia noastră) salată "Şuba".

Mai târziu ne-am uitat şi pe TVR online, unde nişte scamatori arătau bizonului trucuri cu cărţi de joc, cutii magice şi alte asemenea. O vacă plină de sine cu ţâţele scoase afară din rochie ca pepenii la piaţă citea horoscopul pe anul care vine unor mici-mari vedete TVR. Noroc de Maria Dragomirescu şi Irina Loghin, că pseudovedetele mai tinere nu aveau (din) ce să cânte. Nişte lăutari de spiţa a treia şi-au bătut joc de melodia cu "o hoaţă de ploieşteancă". Cum canalul "Zoopark" arăta tradiţionalele poze cu pisici, am ajuns tot pe "Pervîi". Unde patru indivizi la sacou care se vroiau comici prezentau programul de Crăciun. Multă spoială, "fabricanţi", cântăreţi făcuţi cu kilogramul, dar şi vechii vulturi. Am apucat să-i văd pe:
- Baba Pugaciova tot la locul de onoare cu puţă-bombonel ăla al ei
- Rozenbaum răgând "gop-stop" la chitară lui albastră
- Tinereii de la fabrica lor de stele, nu neapărat lipsiţi de voce, dar mai ales traşi la xerox
- Boiarski cu pălăria neagră, înconjurat de fumei-tigriţe în timp ce cânta "Ap" (ăstuia nu-i reproşez decât faptul că nu ţinea măcar o chitară în mână)
- Sofia Mihailovna (Rotaru) cu zâmbetul transformat deja în grimasă de la atâta chirurgie plastică
- şi mulţi alţii

Pe canalele cipriote a fost cel mai rău. (A doua zi am putut confirma asta văzând un televizor proaspăt aruncat lângă tomberoane). O "divă" plină de pathos şi într-un balahon fără formă făcea "acuma cântă sala" pe nişte ţârlâituri de buzuki. Deja îmi făceam griji că întâlnim anul nou cu diva, dar brusc, cu 40 de secunde înainte de ora 12, a apărut şi ceasul. Un ceas mare, albastru şi jalnic, cu minutarul fixat prost. Am băut cu nevasta câte un păhar de spumant (luat de la Carrefour, bineînţeles).

A doua zi, pe 1 ianuarie, am dat cursul unei invitaţii făcute de o colegă de serviciu, cam pe la ora prânzului. În curte pe rotisor se roteau cam la vreo 10 kg de sufla (carne de porc), şi am aflat că gazda mai aşteaptă vreo 20 de musafiri. (Oricum, după calculele noastre, carnea aia şi pentru 30 de oameni părea multă). La masă am picat alături de un uncheş vorbăreţ, cipriot care locuise toată viaţa în Africa de Sud dar migrase în Cipru acum nişte ani. Cum se întâmplă la asemenea ocazii, discuţia capătă forme interesante cu uşurinţă. Odată cu povestea acestui om care avea pecetea Africii pe chip şi suflet, mi-am amintit de paragrafele din cartea de istorie dedicate războaielor anglo-bure, şi de documentarele pe tema Africii de Sud. Mi-ar fi plăcut să fi auzit discuţia şi Mahatma Ghandi, omul dat afară dintr-un tren în Africa de Sud la începutul secolului trecut pentru culoarea sa. Sud-Africanul ne-a prezentat un punct de vedere foarte pro-colonialist, dar extrem de emoţional în factură. Cum ar fi de exemplu cruzimea crimelor prin care negrii jefuiesc pe albi (pe supoziţia că tot ce e alb ascunde în spate o pungă groasă). Aceştia aparent nu se limitează la a lua banii, ci pot liber tortura şi viola victima, bărbat, femeie, copil. Am aflat despre case blindate, uşi blindate, ferestre blindate, urmărirea turiştilor încă din aeroport. Sloganul că SIDA este o invenţie a omului alb, oamenii negri nu mor de SIDA. Uriaşa disproporţie între sporul natural al albilor şi negrilor, pericolul la care te expui dacă eşti îmbrăcat mai bine sau ţii un aparat foto în mână. Cumnatul de alături, crescut şi el în Africa de Sud, a răspuns laconic şi oarecum ambiguu, atunci când l-am întrebat dacă e ceva care poate fi schimbat vreodată: "Africa is for Africans".

După ceva sufla, salată, prăjituri de toate soiurile, şi ceaiul sud-african red-bush, ne-am întors acasă către ora 5. M-am simţit fericit că mă pot urca în maşina mea cu soţia alături şi merge în voie către casă, iar după colţ nu stă niciun negru cu AK-74.

Tabulaturi.ro va avea host nou

2008-12-24T21:46:00.006+02:00

Gata! Pun punct relației mele cu cei de la eDomenii (actualmente GlobeHosting). Faza cu depășirea lățimii de bandă alocate (30Gb) m-a mâhnit profund. Nici tu avertisment, nici tu rezolvare rapidă a problemei. Am plătit pentru extra bandă de dimineață (bine că am prevăzut și am cerut doar 1 Gb extra trafic contra 1.5 euro, ducă-se pe pustii) și nimic. Între timp am găsit găzduire la LunarPages cu 4.95 dolari/pe lună condiții MUUUULT mai avantajoase, inclusiv trafic nelimitat. La americoși bineînțeles. Mă mut, definitiv și irevocabil. Aștept propagarea nameservelor.

E timpul pentru noi începuturi. Mă gândesc să mut și acest blog altundeva, în principal pentru a nu mai oferi pe tavă, direct pe serverele dușmanului Google, orice brumă de informație asupra persoanei mele.

Vine Crăciunul...

2008-12-21T22:05:00.003+02:00

De la Debenhams-ul de vizavi se aud de zor colinde puse la difuzor, de dragul sporirii shopping-ului. Străzile sunt pline de femei îmbrăcate în stil „văcăresc” (așa numesc eu stilul ăsta cu cizme peste blugi, tras la xerox), cu pungi de la „Zara”, sau „Bershka”, sau „London Clothing”, sau „Pull & Bear”, sau alte asemenea... Parfumurile lor doboară cetățeanul mai puțin obișnuit cu chimia industrială. Enoriașii de la biserica Agios Spiridon s-au întețit considerabil (pesemne se spovedesc înaintea sărbătorilor). De pe la barul de vizavi surse sigure au văzut deja, intrând pe ușa din spate, un Moș Crăciun acompaniat de o însotitoare în haine sclipitoare. Carrefour a scăzut deja oferta la pomi de Crăciun la -70%. Pe strada Lidras poți vedea din 10 în 10 metri chinezoaice ce și-au pus în păr cornițe luminoase, iar de vânzare au maimuțoi, câini și mai ales reni de pluș, sau baloane. Mai vezi pe strada Lidra muzicanți ambulanți noi, inclusiv la vioară electrică, tarabe noi cu gogoși, sau înghețată sau sandwishuri, mai poți vedea chiar și un nenic cocoșat pe o bicicletă pe ghidonul căreia are o geantă imensă cu marfă (de exemplu, lenjerie de pat) și strigă „Ela! Ela”. Din senin au apărut cerșetori nemaivăzuți restul anului. Indivizi dubioși stau afară pe treptele magazinelor, să-ți zică „Hronia pola” și să-ți vândă ceva pe sub mână (petarde, probabil). În parcarea de lângă bloc se percepe taxă și duminica, iar toți vecinii de pe etaj au pe ușă fie un brad de carton, fie un ren cu pălărie de Crăciun, fie mai știu eu ce minune.

Ghici unde e greierul?

2008-12-14T23:02:00.002+02:00

Pasiunea mea de a face poze greierilor persistă. Ăsta o făcea pe mortul în popuşoi fiind probabil sigur că e deghizat perfect. Şi era deghizat perfect, deşi asta nu l-a ajutat să scape de aparat.

2008-12-07T22:40:00.002+02:00

Acum o vreme, am pornit, împreună cu soţia, o monumentală iniţiativă de a organiza toată colecţia de mp3-uri pe genuri, artişti, albume (cu tot cu poze), şi chiar ani dacă e posibil. Totul prin intermediul ID3 tag-urilor. Să nu fim dependenţi de player. Folosim un soft gratuit pentru care sincer aş dona vreo 5 euro dacă n-ar trebui să-mi fac cont de PayPal. În fine... Colecţia fiind destul de mare, şi pretenţiile noastre destul de mari, încă mai lucrăm la acest măreţ proiect.

Între timp am descoperit că:

- Pe internet e foarte greu să găseşti discografia unor interpreţi româneşti mai vechiuţi. Dan Spătaru de exemplu. Şi nu vreun compact disc scos după anul 2000 gen "Best of" reeditat, dar o discografie autentică, cu anii autentici. Şi asta pentru că am pretenţia să pătrund suflul epocii - dacă selectez în WMP de exemplu Dan Spătaru, mă aştept să văd anii 80. Iar dând click pe anul respectiv să văd cine mai cânta în anul respectiv. La ruşi, la americani, la latino-americani. Lipsa discografiilor româneşti e cu atât mai gravă cu cât pentru interpreţi ruşi din epoca 70-80 găsesc şi autorii versurilor, ca să nu mai zic de coperţile vinilurilor (o adevărată comoară). La ruşi am descoperit o mulţime de situri (fie şi arătând foarte amatoriceşte) făcute de oameni pasionaţi care au scanat coperţi de viniluri, au dezgropat şi au făcut publice informaţii despre interpreţii lor preferaţi de acum 30-40 de ani. Mi-ar plăcea să văd ceva asemănător şi pe webul românesc, dar de unde...

Ori în România nu se mai ascultă muzica veche, ori cei care o ascultă nu simt nevoia să facă un fan site. Dar e păcat.

Greierakis

2008-11-30T23:16:00.002+02:00

Un griere de pân' Arheio Idaleo. O fi rămas de la antici...

Despre "a scrie"

2008-11-29T22:43:00.005+02:00

"(...) preţul naşterii cititorului este moartea Autorului". (Roland Barthes)

Am descoperit un editorial de Luminiţa Marcu despre bloguri ca formă de literatură. Voi cita aici un fragment, în eventualitatea că linkul de mai sus va fi mort peste câteva zile:

Cît de intim şi cît de personal poţi fi într-un blog? Pentru că, atenţie, e vorba despre ceva ce pui nu la adăpost, ci la vedere. Publicarea pe blog este absolut egală, moral vorbind, cu publicarea într-o carte. Poţi fi sincer pînă la capăt într-un jurnal pe care îl publici în timpul vieţii tale? Eu cred că nu poţi fi, dacă eşti o persoană echilibrată mental şi integrată social. E imposibil. Eu, cel puţin, declar că nu pot. Sigur, poţi să scrii despre diverse lucruri, poţi avea grijă să nu-i lezezi pe cei care contează, dar asta e departe de a fi ceea ce se numeşte un jurnal intim, autentic, sincer şi defulatoriu. Să nu uităm că pentru jurnale intime adevărate s-a murit sau s-a făcut puşcărie în timpul comunismului. Libertatea e acum garantată, dar, pe de altă parte, nici societatatea consumistă nu iartă. Îţi permiţi să rămîi fără job de dragul de a fi sincer pe blog? Cînd o să văd primul blogger într-un asemenea impas, o să-mi schimb părerea. Aşadar, blogul nu schimbă cu nimic convenţia. Doar uşurează expunerea.

Femeia desigur are dreptate, dacă prin blog înţelegi jurnal. Jurnal intim, mai precis. Că doar există şi jurnale ne-intime, respectiv ne-sincere. Dar subiectul "ce este un jurnal" e un teren minat, din start. Eu cred că un jurnal nu e neapărat "autentic, sincer, şi defulatoriu".

Am încercat şi eu de multe ori să înţeleg de ce mai ţin blogul meu. (Recunosc că nu-mi place termenul şi îl prefer pe cel de jurnal.) În mod cert, există şi o dimensiune defulatorie (nu mi-a mers bine cu nuş-ce, hai să scriu pe blog, mi-a şters popa comentariul, hai să scriu pe blog), dar astea sunt aşa, floare la ureche... De-a lungul timpului jurnalul meu online a servit mai multe roluri, cu prepoderenţă cel de a-i ţine informaţi pe unii oameni apropiaţi sau cunoscuţi despre ce mai fac. Astăzi nu ştiu neapărat dacă se mai pune astfel problema...

Deci de ce scriu, totuşi?

Pentru că, de multe ori, scriind, îmi pun ordine în gânduri.

Pentru că "verba volent, scripta manent". Pentru istorie. Nu cea mare; propria mea istorie, de om. Îmi face plăcere să-mi amintesc unele momente trăite, şi e destul un cuvânt scris care să declanşeze emoţia.

Dar aş fi perfid dacă aş afirma că scriu doar pentru mine. Sunt conştient că am cititori, măcar şi pentru faptul că verific regulat statisticile blogului. Da, mă cenzurez în anumite privinţe, dar asta pentru că lumea în care trăim este departe de a fi perfectă. Există unele lucruri "tabu", despre care e periculos să scrii, dacă vrei să dormi bine (evident că n-o să spun care, dacă doream să le spun, le scriam demult). Nu doresc să fiu un Don Quijote luptându-se cu morile de vânt, într-o lume în care morile se învârt în defavoarea mea.

Dar mai este un motiv, unul mic. Ai o plăcere sadică să analizezi cuvintele cheie pe care oamenii le-au scris în G(oogle) ca să ajungă pe blogul tău. E interesant să constaţi, de exemplu, că, în timp doreşti să familiarizezi eventualul tău cititor cu problematica eminesciană, pagina e încărcată de vreun puţoi care căuta să copieze rapid şi ieftin comentariul la "Fiind băiet păduri cutreieram".

Dar ăsta e un caz inofensiv. Natura umană e diversă. O înţelegi şi mai bine când e reprezentată la tine pe blog de search-uri gen "fete care danseaza sexi". Atunci înţelegi de ce G(oogle) are puterea. G ştie ce vrea bizonu, şi G dă bizonului ce-i al bizonului.

Aşadar, mai scrii pentru că textul tău are puterea să devieze oamenii din search-ul lor total nedezinteresat. Chiar dacă pentru o secundă.

Ieromonahul Savatie cenzurează

2008-11-25T17:08:00.003+02:00

Descoperisem recent blogul unui scriitor contemporan de limbă română, fostul Ştefan Baştovoi, actualul Ieromonah Savatie. Omul s-a călugărit acum nişte ani, în plină glorie literară, era deja recunoscut drept un scriitor de succes.

Adevărat că în ultima vreme Savatie s-a lansat într-o grandioasă activitate politică de dreapta (scurt pe doi, a ajuns să redacteze petiţii către Preşedinte), am hotărât să-l "ispitesc" prin a-i pune o întrebare pe blog care suna cam aşa:

"Am descoperit întâmplător acest blog. Vă cunosc ca şi scriitor din perioada când răspundeaţi la chestionare prin revista "Vatra". Am remarcat (măcar şi din acest blog) că sunteţi destul de implicat în prezent în politică. Iertată să-mi fie întrebarea, dar oare viaţa monahală nu presupune izolare totală de cele lumeşti? În special de politic?"

Sincer, mă aşteptam la un răspuns evlavios, în stilul părintelui Zosima din "Fraţii Karamazov". De, dacă tot şi-a deschis blog, şi acceptă comentarii, de ce să nu-mi răspundă şi mie? Iar dacă sunt o oaie rătăcită de turmă, oare nu merit şi eu o povaţă din gura unui ieromonah drept în cuget şi fapte?

Dar Sfinţia sa nu a răspuns chiar deloc. Ba mai mult decât atât, se pare că a şters comentariul (pentru că în aceeşi zi a răspuns la alte comentarii, mai bogoslovnice în conţinut). Eu înţeleg că Sfinţia sa luptă cu crucea în mână pentru salvarea neamului, şi o fi nobile cauzele pentru care scrie scrisori Preşedintelui, dar mi se pare că... părintele a cam procedat ca un popă de la ţară, ştergând "ruşinea" cât mai repede de pe blogul cucernic, să nu vadă vreo babă mai cu frică de Dumnezeu.

"Dispari, împieliţatule!"

Scurt pe doi

2008-11-23T23:20:00.004+02:00

Sâmbătă:

La mall. Brad, deja. Televizoare. 8000:1 Toshiba. Dacă au telecomandă pentru Windows Media Center. Mac-urile arată bine. Carrefour. 20% off on Xmas trees and accessories. Declined. Trafic. Ploaie. Misterul trolerului dispărut. Ca în desene animate. Acasă cu geamul deschis. Ploaie. Pârjoale cu pireu. Sherlock Holmes şi Moriarti la cascada Reichenbach.

Duminică:

"Ricchi e poveri" de dimineaţă. Motanul din Aglazia. Fat South African guy. Cât de repede pot vorbi unii. Cheiul cu valuri. Peştii din acvariu. Vin alb, sec. Meze. Peşti, raci, caracatiţă, scoici. Parada mâncărilor marine. Plimbare pe chei. Filipineze. Expoziţie de pictură. Indieni cu geci de piele. Yacht-uri. Vânt. Acasă. Câinele familiei Baskerville.

A vieţii rădăcină e minciuna

2008-11-20T22:23:00.005+02:00

Am găsit o poezie despre care scriam mai demult tot în acest jurnal. M-am bucurat să descopăr că o citasem chiar corect din memorie. Aşadar.

A vietii rădăcină e minciuna

A vietii rădăcină e minciuna. De vei pune
Temelie la viata-ti o sistemă de minciune
Ea durează. Prin Olimpul, atît de frumos dar van,
A-nflorit Grecia veche. Prin minciunele îndrăznete
Ale Bibliei – Vestirea, ale Bibliei mărete,
Risipit totusi trăieste popolul din Chanaan.

De cum intră adevărul în gîndirea omenească
Ea decade,
Căci minciuna-ncheagă viata, adevăru-o risipeste.

(Mihai Eminescu)

Eminescu e, poate, unicul poet pe care îl mai citesc. Poezia s-a transformat în ceva monstruos în ultimii 60 de ani...

Şi nu mă refer la inocentul Eminescu din "Antume". În "Postume" trebuie căutat Eminescu, şi prin caiete cu inedite.

Criza financiara explicată

2008-11-18T22:19:00.001+02:00

Într-un articolaş dintr-un ziar local (online) pe care il citesc din când în când dimineaţa am dat peste o istorioară care explică ce se petrece la bursele financiare din lume pe înţelesul tuturor:

"ONCE UPON a time in a village, a man appeared and announced to the villagers that he would buy monkeys for €10 each.

The villagers, seeing that there were many monkeys around, went out to the forest and started catching them.

The man bought thousands at €10 and, as supply started to diminish, the villagers stopped their effort. He further announced that he would now buy at €20 for a monkey. This renewed the efforts of the villagers and they started catching monkeys again.

Soon the supply diminished even further and people started going back to their farms. The offer increased to €25 each, and the supply of monkeys became so small that it was an effort to even find a monkey, let alone catch it.

The man now announced that he would buy monkeys at €50! However, since he had to go to the city on some business, his assistant would now buy on his behalf.

In the absence of the man, the assistant told the villagers: “Look at all these monkeys in the big cage that the man has collected. I will sell them to you at €35, and when the man returns from the city, you can sell them to him for €50 each.”

The villagers rounded up all their savings and bought all the monkeys.

They never saw the man or his assistant again, only monkeys everywhere!"

Nu sunt sigur dacă am depistat legătura dintre istorioară şi realitate, dar ce am înţeles foarte bine e că există unii care cumpără şi vând maimuţe şi în ziua de azi. În limbaj popular, asemenea oameni se numesc coţcari. Bondici şi Pungescu. Numai că astăzi Bondici şi Pungescu nu trişează la cărţi, ci la burse. Azi ei se îmbracă mult mai bine, nu sunt hărţuiţi de creditorii ieşeni, şi nu-i mai interesează blănile de jder sau de vulpe din zestrea Aristiţei sau Calipsiţei. Azi coţcarii se găsesc prin guverne şi loje, şi în fruntea corporaţiilor. Şi nu-i bate vântul, nici criza financiară.

Mă mai gândeam că se închide Colgate-ul din Braşov şi bravii investitori americani mută linia de producţie în Polonia (mă mir că nu în China?). În schimb românii cumpără bine Colgate-ul, şi asta de fapt e unicul lucru care mai contează. Pentru americani.

În fond, fără nici o legătură cu cele de mai sus, eu nu cumpăr pastă de dinţi "Colgate".

Muşina şi a sa carte

2008-11-06T23:20:00.005+02:00

Am cumpărat, la ultima vizită în Ro, pe Alexandru Muşina - "Scrisorile unui fazan".
- Pentru că mi-a fost profesor, şi i-am frecventat (şi ascultat) cu interes şi plăcere cursurile.
- Pentru că îl cunosc drept un om care se exprimă logic şi, în mare parte, clar, iar cartea e un fel de eseu-epistolă (deci nu tu poezie-abureală-prostii).
- Pentru că bârfeşte (lumea literară, dar nu numai) cu talent.

Cartea nu e rea, azi am terminat să o citesc. Aici găseşti şi viziunea omului despre ce şi cum ar trebui să se scrie, şi niscai umor, plus ultimele bârfe din câmpul literar românesc. O carte în care apar personaje precum Bodiu, Bucur, sau Adrian Lăcătuş. Dar şi Manolescu, Liiceanu, Patapievici. Muşina e un cronicar aş zice vesel al momentului - la 7 (aoleu!) ani de la terminarea facultăţii mi-a împrospătat memoria şi completat viziunea despre indivizii care astăzi fac în România ceea ce ar trebui să fie literatură.

Ce am eu cu Stalin, sau Cu mâna pe Biblie

2008-11-04T11:40:00.000+02:00

Credeam că se pune mâna pe Biblie doar în filmele americane… Astăzi am avut această ocazie. Dar să nu vă imaginaţi o sală plină de juraţi, vreun judecător sever, şi eu resemnat în faţa Curţii, acuzat de cine ştie ce crime odioase. Nu, totul a fost mult mai prozaic.

Pentru ca să pot obţine rezidenţă în această ţară, am bătut niscaiva cărări. Ba să le aduc dovada a faptului că sunt contribuabil, ba fluturaşul de salariu, ba semnătura şi ştampila companiei unde lucrez. Cireaşa de pe tort - chiar când credeam că e finalul istoriei, funcţionara de la Immigration a descoperit pe buletinul românesc că m-am născut în Republica Moldova.

"You need to bring papers, to explain how can you got Romanian citizenship. We had cases with fake passports such as yours", mi s-a spus, într-o engleză de baltă. Ce hârtii
anume, de la ce autoritate, am înţeles cu greu. Am reuşit să aflu, abia după al doilea telefon, că era vorba de Court Office (Judecătorie).

Pată neagră în biografia luminoasă de cetăţean european. Motiv de nelinişte pentru funcţionarii micii republici bananiere (dar europene). “Born in USSR”. Acolo unde Stalin a pus degetul pe hartă, a băgat nişte garduri de sârmă şi a mutat nişte popoare dintr-un loc în altul. Popoarele au mers în direcţii diametral opuse, în funcţie de relaţia lor vizavi de materialismul istoric. Culacii duşmani ai poporului au mers în Siberia, iar făuritorii socialismului au venit dinspre Siberia, mai la căldurice. Mai apoi, lucrurile au mers bine în general. Atât de bine încât după 50 de ani, teritoriul cu pricina, este mai independent decât independenţa, iar limba română e o parodie (ajunsă şi în Constituţie). Iar unii cetăţeni ai acestui stat independent nu au niciun fel de probleme în a falsifica acte, înfăptuind, cu mână criminală, o unire care, pe căi necriminale, nu e posibilă în veci.

Stalin a murit acum 55 de ani, iar astăzi eu, bastard sovietic, m-am prezentat la Judecătorie, pe acest tărâm european al făgăduinţelor…

Judecătoria are mai multe clădiri, şi merită o mică descriere. De exemplu, timbrele se vând în aceeaşi clădire cu cantina, în spatele unei uşi jerprelite pe care nu scrie nimic. Umblă mulţi oameni în sacouri negre - deopotrivă cei care fac legea şi cei care sunt certaţi cu ea.

După mai multe întrebări şi hălăduială prin labirintul de clădiri, am găsit încăperea. O doamnă la o masă, care vorbise mai devreme la telefon în scopuri personale, mi-a primit o declaraţie compilată de acasă chiar de mine cu mult talent, în care începeam (de ce nu) de la 1918, cu bunicii născuţi în România Mare... Doamna a citit, a verificat, apoi m-a întrebat ce religie am, şi după aia m-a rugat să pun mâna pe Biblie, întrebându-mă dacă tot ce am declarat în hârtie este adevărat. Abia atunci am observat că avea în colţul mesei o Biblie şi chiar un Coran. Atât de asemănătoare încât nu ştiam pe care să pun mâna… Dar Talmudul, Tezele lui Luther, şi Calea cu Opt Ramuri a lui Buddha unde să fi fost? Oare ce mă făceam, de exemplu, dacă eram membru al tribului Conga-Bonga şi mă închinam zeului Uruburu? Mai aveam pe ce să pun mâna? Clar, rămâneam fără rezidenţă…

“Yes, I swear that everything I declared is true”.

Piyaz

2008-11-01T15:05:00.005+02:00

Un fel de mâncare turcească, salată de fasole rece, uşor adaptată de mine:

Fasole fiartă (sau de la conservă), ceapă, ardei dulce (verde), roşii, ou fiert, ulei de măsline, sare, pătrunjel.

Se amestecă totul (legumele şi ouăle se toacă), se serveşte rece (merge bine drept cină, cu o pălincă). Pătrunjelul e foarte important. Cantităţile după gust.

O să pun şi poză cumva, ultima dată am uitat.

2008-10-31T18:51:00.000+02:00

Iara nu suntu vremile supt cirma omului, ci bietul om supt vremi (Miron Costin)

... trăieşti într-un oraş mare, sufocant. Asfalt, zgomot, şi maşini. Unde toţi se grăbesc, dimineaţa, seara, indiferent. Unde luminile semafoarelor şi ale maşinilor se amestecă cu cele ale teraselor şi restaurantelor. Unde vitrinele magazinelor anunţă mereu reduceri fabuloase şi multicolore. Multicolor, dar de o mie de ori monoton.

... pierzi vremea în traficul rutier, în drum spre mall, sau către serviciu, sau te miri ce. Cumperi de la mall ca să le iei pe toate odată, să scapi ieftin (mă refer la timp). Timp în care ar fi putut citi o carte, stropi cu apă o floare, sau, la urma urmei, lua o pauză. De exemplu, ca să priveşti pe geam. Să te gândeşti la ceva.

Internetul şi Televizorul îţi dă toate răspunsurile. Toate şi niciunul. „Bătrânul gamer s-a ridicat de la calculator şi a înţeles că şi-a petrecut jumătate de viaţă în joc”.

Treci de la una la alta, şi mereu e ceva înainte. Şi ceva în urmă. Iar tu eşti oarecum la mijloc, în expectativă faţă de ce o sa vină, sau nostalgic după ce a trecut. Prezentul ţi se pare cel mai puţin interesant. Prezentul e searbăd, comun, neînsemnat, e „palpabil”. Ah, niciun pic de poezie în el!

Prezentul tău de fapt e cel mai important, dar tocmai pe el îl ignori. Te laşi furat de nimicuri, de himere. Nu ai niciun scop, pluteşti în derivă. Şi uite-aşa trece viaţa.

La munte

2008-10-20T20:54:00.004+03:00

Pentru că ultima dată la mare am simţit că deja apa (şi vremea) era cam rece, am hotărât să mergem duminică la munte. Ajutat de un site făcut de nişte ciprioţi cunoscători, am depistat cel mai apropiat traseu montan la 28 de km de Nicosia. Traseul era de 7 km şi începea de la un oarecare Kionia picnic site. Era şi o mini-hartă a zonei, relativ simplu. Zis şi făcut, mergem…

…GPS-ul m-a încurcat încă de la ieşirea din Nicosia, când şi-a exprimat dorinţa de a mă scoate de pe autostradă. L-am ingnorat până unde am ştiut eu sigur, dar după aia tot pe el m-am bizuit. Peisaje de rocă albă cipriotă, soare pe cer, şi CD-ul cu rock compilat în ajun. Am ajuns în satul Kapedes, sat cipriot tipic din munţi, unde pe stradă abia de încape o singură maşină. Am pierdut drumul după primele două-trei cotituri, şi am oprit maşina să întreb niscai localnic. Un moş care semăna puternic cu Gandalf a ieşit din curte, impins probabil de curiozitate. N-am înţeles nimic de la el, era şi un pic surd, în schimb înfăţişarea lui m-a impresionat mult de tot. Dacă treceam pe acolo acum trei sute de ani, moşul probabil că ar fi avut acelaşi port… Nevastă-mea a făcut o poză scenei pe ascuns... Asta da conservare, într-un sat uitat de lume pe o insulă uitată de lume!

…Dar moşul nu era unicul curios să vadă ce-i cu străinii opriţi în satul lor. Din altă curte a ieşit grăbit un alt nene, care de data asta vorbea engleză, şi m-a îndrumat un pic mai bine. Orşcum, până să ajungem cred că am mai întrebat de vreo trei ori pe unde şi cum (Pentru că destinaţia noastră nu era localitate, GPS-ul nu era foarte util). Mi-am dat seama că cei 28 km erau de fapt distanţa până la Kapedes, iar prinţi munţi mai erau cel puţin vreo 17, dar conceptual de distanţă în munţi e diferit de distanţa de pe şes… Am mers pe un drum extrem (dar extrem!) de întortocheat şi îngust, cu cotituri de 180 de grade, dar măcar bine că era asfaltat. Am trecut prin zone frumoase dar şi prăpăstioase, încât ne-am întrebat cum au reuşit să facă drumul până la altitudinea aia??

Ajunşi în cele din urmă la destinaţie, iniţial am abandonat total ideea de drumeţie, din cauza încălţămintei inadecvate a neveste-mii, dar după o jumate de oră de lectură, am fost practic goniţi de la măsuţe de un copil prost care nu mai tăcea din gură… Aşa că am mers tot pe traseu, să vedem ce e mai încolo. Încetul cu încetul, am văzut “ce e mai încolo”, până am ajuns la jumatea traseului. Ne-au atras atenţia şopârlele mici ieşite pe pietre să se încălzească, un fel de copaci de lemn roşu, un fel de “cepe” crescute în solul stâncos. Am mai descoperit şi un copac de dafin (era jos o inscripţie, că altfel…) Şi linişte, şi aer, şi copaci!

Cu excepţia a doi biciclişti, n-am văzut nici ţipenie de om pe tot traseul toată ziua. Lucru îmbucurător de altfel, cu totul alta e situaţia când urci la noi în Bucegi (iar sus la Babele e murdar pe măsură). Aici vegetaţia desigur păleşte în faţa celei româneşti, dar se compensează prin dimensiunea exotică.

Seara, m-am întors destul de întristat în oraşul plin de maşini… Dar acum ştim că cel mai apropiat aer de munte e cam la o oră de mers. Cu maşina!

Înapoi în rutină

2008-10-15T20:53:00.006+03:00

Pe măsură ce trece timpul, se adună tot mai multe lucruri care aş fi vrut să le scriu aici, dar nu le-am scris... În cele trei săptămâni de concediu am avut mereu altceva de făcut decât să scriu pe blog - am fost până şi la bătut nuci într-un sat...

În România, ne-am întâlnit, în mare, cam cu toţi cei cu care ne propusesem... Atâtea poveşti, ciudat să auzi ce mai fac oamenii după ce nu ai mai auzit nimic de ei o perioadă atât de lungă... Unii fac copii, alţii se tratatează de vreo boală uite, alţii divorţează... Rituri de trecere, şi nu numai de trecere... Grupuri şi indivizi, modele de viaţă, idealuri şi plafoane...

Nepoatele care ne-au întrebat după cununia civilă "dacă ne vom certa", că mami şi tati a lor se mai ceartă...

Cât eram în concediu, aş fi scris de exemplu despre cărţile pe care le-am mai răsfoit seara (cum ar fi "Duduca Mamuca" lui Hasdeu, sau SF-ul cu "Xipehuz"-ii), sau despre canalele TV care nu dau decât prostie, e atât de greu s-o suporţi când n-ai mai văzut demult... Sau despre aerul tare de pădure atunci când ai o casă la ţară, sau despre mizeria de nedescris pe care am descoperit-o la intrarea în pădure, lăsată de "grătărar"-ii codleni, sau despre vilele care în 50 de ani o să avanseze dincolo de cimitir în direcţia Sibiu... Până când toată suprafaţa României se va compune din mall-uri, blocuri şi vile. Cele trei coordonate de care ţine existenţa în spaţiul mioritic.

O amărăciune că orice centimetru de ţară e cumpărat-vândut-speculat, iar în rezervaţii gen Piatra Craiului vezi mai ales bucureşteni scăpaţi la verdeaţă, echipaţi americăneşte pentru hiking (în cel mai bun caz) şi vorbind la mobil despre afaceri, sau maşini purtătoare de manele (în cel mai rău) şi stăpânii frigând grătarul alături. Lumpen-ul se înghesuie la blocuri, hoţii cu preponderenţă în vile, iar ţiganii îşi fac veacul în casele rămase de la saşi. Televizorul dă show-uri vesele cu fete sexi, nunţi şi doctorul Andrei, talk-show-uri stupide cu viţei gen Gâdea şi psihedelici alde Valentin Stan, plus tone de bârfe din viaţa vedetelor... Niciun cuvânt despre adevăratele probleme, totul e sufocant de primitiv şi îndobitocitor... Fenomenul politic se desfăşoară în toată splendoarea, ca între şatrele de ţigani. Veniţi cu şatra mea, că vă dau 20 de mii de euro dacă vă întoarceţi în România, debita Geoană la televizor (se adresa românilor de la Milano)... Pe scurt, la televizor nu te plictiseşti. Iar între timp se vor mai construi câteva mall-uri, se vor mai tăia niscai păduri, se vor mai vinde la preţ de nimic nişte foste întreprinderi care au rămas să ruginească... Dar nu-i nimic, orice român îşi permite astăzi Coca-Cola, oare nu asta e dovada cea mai grăitoare a democraţiei??

...aceasta este imaginea mea despre România, şi nu cred că voi avea prea curând motive să o schimb.

Revenind în Cipru, am descoperit o vreme mai mult decât rezonabilă... Aerul condiţionat nu l-am mai pornit deloc... Am intrat cu succes în rutină, am revenit la proiectul-hidră-cu-multe-capete, am restabilit tradiţia săptămânală a cumpărăturilor la Carrefour...

România din nou

2008-09-19T22:09:00.003+03:00

Pentru că data trecută când am scris despre România a făcut cineva o remarcă că era doar de rău, o să mă revanşez de data asta.

Aeroportul nostru (Otopeni) arată foarte bine, cel puţin comparativ cu aeroportul din Larnaca. WC-urile sunt mai curate, e mai mult spaţiu la sosire. Din aeroport până la Victoriei am venit cu un autobuz ultramodern echipat cu GPS şi monitor, astfel că ştiam timpul aproximativ de sosire (cred că lua în considerare şi blocajele în trafic) şi poziţia noastră în orice moment pe harta-păienjeniş a Bucureştiului. Orice staţie e anunţată automat de robot, lucru deloc lipsit de importanţă.

Gara de Nord. Pentru că aveam numai bilet de personal (primul care pleca şi primul care ajungea), nu am fost lăsaţi să intrăm în sala de aşteptare pentru clasa 1. Şi eu care eram curios dacă pute înăuntru. Mă gândesc că, din moment ce nu am fost lăsaţi, era heavenly înăuntru.

O să ignor infecţia din trenul personal (fost accelerat) şi o să trec mai departe.

În Braşov traficul e fluidizat faţă de ce ştiam, drumul spre Codlea e îmbunătăţit, sensuri giratorii etc.. La toate blocurile din Codlea Nord până-n Colorom sunt frumos amenajate şi numerotate spaţiile de parcare (că doar de, cu alegerile astea).

A doua zi am fost în Brintex să facem niscai cumpărături, am remarcat că e mult îmbunătăţit faţă de ce era acum câţiva ani. Toată zona e de nerecunoscut de fapt, mall-uri şi alte minuni capitaliste. (Astea nu sunt sigur dacă sunt la pozitive, dar... măcar au asfaltat pe-acolo). Până şi vânzătoarele mi s-au părut foarte drăguţe, nu tonul agasant de "cumperi sau".

The Corporation

2008-09-09T18:47:00.002+03:00

M-am uitat deja a doua oară la acest film, ca să „rumeg” mai bine ideile. Chiar dacă numai jumate din film ar fi adevărat, consider că merită văzut de orice om care şi-a pus de exemplu vreodată întrebări de genul:

„De ce există atât de multă publicitate sufocantă în viaţa noastră?”

„Ce tot vor anti-globaliştii ăia de ies în stradă mereu?”

„De ce mărfurile chinezeşti au invadat lumea, inclusiv sub branduri ne-chinezeşti?”

„Cum stă treaba cu patentarea organismelor vii?”

Şi nu în ultimul rând:

„Oare de ce o fi intrat România în Uniunea Europeană?”

(Ultimul punct nu e tratat în film, dar se poate deduce cu uşurinţă.)

Nu vreau nicidecum să povestesc filmul, nici nu cred că aş putea să-l rezum foarte uşor în câteva propoziţii. Filmul mi se pare un punct bun de plecare pentru oricine vrea să înţeleagă mai bine realitatea contemporană. Am găsit şi critici destul de inteligente la el, dar, în mare, multe lucruri de acolo nu sunt prea uşor de combătut.

Un lucru curios: cu foarte mici excepţii, documentarele lui Marc Achbar, unul dintre regizori, sunt produse în Canada şi sunt de negăsit, nici măcar pe amazon-uri şi ebay-uri. Să fie numai vechimea lor o problemă?

Din presa viitorului

2008-09-09T18:38:00.001+03:00

Compania moldovenească „Ghiţă Inc.” şi-a anunţat intenţia de a intra pe piaţa S.U.A, Marei Britanii şi Japoniei cu ultima versiune a lui „Universal Sucitor”. Astfel, la lista de 85 de ţări în care se va vinde „Universal Sucitor” se mai adaugă încă trei.

„Din vremuri străvechi, sucitorul a fost indispensabil la casa moldoveanului. Dorim să promovăm, prin intermediul produsului nostru, cultura moldovenească pretutindeni în lume, dar fără să neglijăm nuanţele locale. Astfel, ultima versiune a lui „Universal Sucitor” poate fi programată la distanţă pentru 123 de feluri de plăcinte, inclusiv plăcinte cu kiwi sau cu sushi. Sunt convins că „Universal Sucitor” va fi apreciat la justa valoare atât în ţara lui Soare-Răsare, cât şi la vecinii de peste ocean. Totuşi, nu ne vom opri aici. Există deja proiect de extindere şi în ţări precum Australia, Norvegia, Danemarka şi Suedia. Produsul nostru este pentru toate buzunarele, nu dorim să fim exclusivişti.” – a declarat Ghiţă Moldoveanu Junior, acţionarul principal al „Ghiţă Inc”.

Ghiţă Moldoveanu Junior a fost declarat top businessman-ul secolului 24, în urma rezultatelor unui concurs organizat de cunoscuta publicaţie „Moldavskii Los’”.

Politic

2008-09-07T11:22:00.004+03:00

Am "răsfoit" electronic pe Chomsky (articolele politice) şi jurnalul lui Paul Goma. Ultimul disident român, care cred că nu se va întoarce niciodată în ţara lui. Nu pentru că nu ar vrea. Nu e lăsat, nu i se acordă cetăţenie. A fost o petiţie în acest sens, semnată inclusiv de unii universitari care mi-au fost profesori, dar cunoaşem foarte bine soarta petiţiilor. Iar România de azi... un "paşalâc" politic al americanilor. O ţară cu interes strategic... Goma este deja un nume menţionat în raportul Comisiei Wiesel. Nici o şansă să mai fie adus, asemeni, să zicem, lui Soljeniţân...

... politica nu m-a interesat până la o anumită vârstă... Am ajuns cu atitudini politice probabil începând cu simple căutări de nume pe Google. M-am afundat puţin câte puţin în istorie, iar istoria are multe răspunsuri. Important e să ştii să citeşti printre rânduri. Azi, ştiu foarte bine că şi Wikipedia trebuie citită printre rânduri. Mai ales unde e vorba de istorie. Mai ales unde e vorba de istoria secolului 20. Sistemul ăsta democratic de "scrie cine vrea" trebuie luat cum grano salis, am observat. În mai toate articolele istorice pe Wikipedia constat o luptă constantă a stângii cu dreapta. E destul să zicem, să deschizi pagina dedicată lui Hitler (sau acelaşi Goma), şi să te uiţi în discuţii. Vor fi unele minţi mai înfierbântate care taie ca din topor, altele care le calmează pe motiv că ar conţine "biased statements"... Cine învinge? Învinge cine are cel grad mai mare în sistemul Wikipedia. Din observaţiile mele, invariabil conduce stânga. Nu sunt familiarizat în profunzime cu sistemul Wikipedia, dar e unul care acordă putere de decizie mai mare indivizilor care au fost cotaţi de-a lungul timpului ca fiind valoroşi. Cotaţi de către cei care la rândul lor au merite şi grade. Am văzut că există o serie întreagă de grade, medalii, premii şi tot felul de distincţii, mie toată mascarada asta îmi pare foarte asemănătoare cu masoneria. Nu ştiu până unde continuă şirul, dar bănuiesc că el duce la un grup de oameni care nu se poate să nu aibă atitudini politice. Nu există aşa ceva. Nu atunci când faci un site ca ăsta.

O altă obiecţie care o pot aduce sistemului Wikipedia este că, prin însăşi definiţie, ea nu prezintă fapte neapărat adevărate d.p.d.v. istoric. Wikipedia prezintă surse, nu fapte (de fapt şi de drept, în afară de surse, ce să mai prezinţi? Că doar nu te poţi teleporta în bunkerul lui Hitler). Iar sursele ştim bine, pot fi şi memoriile lui Wiesel, dar şi cuvântările din 1943, să zicem, ale liderilor nazişti (ţin să privesc cu circumspecţie şi pe unii şi pe alţii). Rezultă că e destul ca cineva să publice ceva, pentru ca acel ceva să fie considerat drept sursă pentru Wikipedia. Ne confruntăm cu simplul adevăr: cine controlează media şi editurile, controlează totul. Poate de aceea se scrie şi se difuzează azi atât de mult despre subiecte vechi de 70 de ani (în afară de documentare cu Hitler şi răsuflatele piramide, ce mai poţi vedea pe Discovery Civilisation sau History Channel).

Iată de ce să fii jurnalist e o meserie periculoasă, dar şi bănoasă. Depinde în a cui strună cânţi, dacă vrei să cânţi. Iată de ce, între altele, nu cred în visul frumos Google, deşi utilizez tenace multe servicii de la ei... Google are informaţia. Google are totul. Google ştie ce caută un miliard de bizoni pă web. Şi e în mâinile a (doar) doi indivizi.

Fragment din ceva nescris:

"Bă Serghei, ia zi cât vrei pe datele alea?", întrebă discret ofiţerul CIA.

Actualităţi

2008-09-07T10:23:00.002+03:00

Am răcit urât, probabil de la o înghiţitură de suc rece de la frigider. E simplu. La serviciu, în jurul orei trei, merg la frigider şi scot un suc, dar nu îl beau imediat. Îl las lângă mine pe birou cam o jumate de oră să se încălzească. Ultima dată se pare că, fiind ocupat, nu am cronometrat... Rezultatul - un week-end compromis - nici la mare nu riscăm să mergem, nici în casă nu e prea simplu de stat pe aşa căldură. M-am trezit la 2 jumate cu capul strivit ca de o menghină, o durere de cap insuportabilă (nu febră). L-am înţeles acum foarte bine pe Pontius Pilat din "Maestrul şi Margareta" (fac o paranteză, e un personaj care suferea de migrene)...

Cipru fiind o ţară călduroasă, există peste tot obsesia recelui. "Bun" e sinonim cu "rece". Tot ce nu-i proaspăt scos din frigider nu e bun. Vara, o încăpere fără aer condiţionat e un chin pentru cipriotul mediu. De acest simplu adevăr se folosesc magazinele de lux, din care vara vine până în stradă o briză răcoroasă de aer condiţionat... Şi, dacă eşti mai slab de înger în ceea ce priveşte shopping-ul, cum să nu intri în acest paradis, când afară se topeşte asfaltul?

Recent, ne-am uitat la un film pe un roman de Kundera, am mai (re)descoperit pe Nat King Cole, Johnny Cash şi Puppo. Tot ăia vechi mai buni.

Cerbul de aur 2008

2008-09-04T20:34:00.001+03:00

Ne-am uitat aseară la "Cerbul de aur"... Jalnic spectacol... Nu am urmarit niciodata mai atent acest festival, dar aseară am avut ocazia mulţumită TVR internaţional, care difuzează şi pe internet.

În prima parte a serii, dedicată muzicii româneşti, am auzit şlagăre vechi, pe ritmuri de rock inascultabil, cântate, invariabil, prost.

Paula Seling, Marcel Pavel, Laurenţiu Cazan, Monica Anghel... Nişte nume care nu-i exclus că ar fi sunat bine, dar nu în duet, sau mai multe voci, şi categoric nu cu acompaniamentul îngrozitor de care au avut parte.

Nişte cântece care poate ar fi sunat bine, dacă nu ar fi fost organizate într-un rock-potpuriu interminabil, răsuflat şi anost, şi dacă nu ar fi fost cântate pe mai multe voci, toate false. Trebuie să recunosc că şi sonorizarea a fost sub orice critică, eu ţin să cred că ăştia pur si simplu nu auzeau instrumentele, şi de aia behăiau toţi.

O voce distinctă, unică (ăsta, slavă domnului, n-a avut niciun back-vocal), cea a lui Cristi Minculescu. Marcel Pavel ar fi fost ok, dacă nu ar fi avut piesa pe care a avut-o. Alţii, gen Aura Urziceanu, au eşuat în piese total inascultabile, cu multe ridicări de voce şi foarte puţină muzică în ele. Eu aş numi acest gen genul "retro-groaznic". Voci fumate, efectuând procedee vocale care se doreau spectaculoase dar sunau ca dracu.

Pe scurt, a fost îngrozitor din aceste motive:

1. Pentru că cei mai mulţi sună îngrozitor live.

2. Pentru că cei de pe scenă nu sunt "cel mai bunul" muzicii româneşti, din punctul meu de vedere.

3. Pentru că majoritatea pieselor cântate reprezintă, în esenţă, muzică proastă.

4. Pentru că, din punct de vedere tehnic, cineva de la sonorizare trebuie să mai înveţe să facă un festival internaţional.

Ar merita şi concurenţii câteva cuvinte. Am reţinut, de exemplu, din introducerile dorit interesante făcute de prezentatori, că majoritatea căntă de pe la 6 ani sau aşa ceva, că au luat deja mai multe premii la mai multe festivaluri, iar unii au scos mai multe albume... Şi (aici atenţie!) majoritatea au părinţi care sunt şi ei căntăreţi.

... îmi imaginez bieţii copii daţi la şcoala muzicală de la 6 ani de părinţii care au dorit ca odraslele lor să facă "ce n-a apucat nici tata". Vanitas vanintatum! Deşertăciunea deşertăciunilor! Înţeleg vanitatea unora... Cu o vorbă-două, mai un serviciu, mai o relaţie, ajungi să-ţi vezi odrasla pe o scenă care o difuzează, uite, şi TVR-ul... Dar să compromiţi imaginea ţării cu nişte voci de rataţi, unii aduşi din alte ţări, pentru mai multă culoare... Mai simpatici mi-au fost băieţaşii negri angolezi (care reprezentau nu ştiu de ce Marea Britanie) care au învaţăt "Dacă ai şti" decât oareşce româncă maghiarizată din Cluj, cu 6 albume scoase la activ (poate în Ungaria, sau pe CD-writerul de acasă) care nici în alea trei cuvinte de salut către public nu a reuşit să sune româneşte.

Mă mir să ştiu că au cântat la "Cerb" şi Vaya con Dios, şi Toto Cutugno. Dar aia a fost demult, foarte demult. Aseară, "Cerbul" a fost orice în afară de muzică.

Fiţe de PDA

2008-08-25T18:41:00.001+03:00

Hotărât să am o copie a arhivei tabulaturi.ro pe noul meu PDA, am generat din PHP toate 2000 şi ceva de fişiere în format .txt şi le-am copiat pe micul HP iPAQ.

Aici surpriză mare: Word Mobile le deschide, dar atât. Când să ieşi din fişier prin apăsarea butonului OK, totul înţepeneşte. Pentru totdeauna, până la soft reset!

Mai întâi zic hai să instalez un Pocket Notepad ceva, nu-mi trebuie hardughia microsoftistă. Ei bine, şi alea înţepeneau imediat după instalare.

Azi am actualizat Mobile Office cu ultimul release oficial, şi tot nimic.

Ca să realizez, absolut întâmplător, că problema era de fapt numărul foarte mare al fişierelor. Atunci când porneşti Word-ul (şi chiar Pocket Notepad), apare un dialog menit să te ajute, care afişează, din oficiu, toate fişierele găsite pe PDA. Aici înţepenea prietenul meu Word.

Problema poate fi rezolvată în două moduri:

1. Setezi Word-ul să nu citească decât fişiere în formatul său nativ (din oficiu, era "All known file types".

2. Setezi dialogul Wordului de Open File să nu scaneze All Folders la deschidere, că e belea.

Morala: Nu toate lucrurile făcute cu bună intenţie cauzează bună dispoziţie. Evident că nu fiecare utilizator de PDA are 2000 de fişiere .txt în memoria PDA-ului în orice moment, dar totuşi...

O zi în care nu merge nimic

2008-08-20T22:43:00.004+03:00

Nu merge EasyPHP, de exemplu... Am instalat versiunea 2 nu ştiu cât b, şi în loc de localhost arată ciuciu... Versiunea 1.8 în schimb vede localhostul dar are niscai probleme cu versiunea de PHP deja... Nu-i place cum am declarat variabilele session, deşi pe serverul tabulaturi.ro acelaşi cod merge perfect... Şi eu care vroiam să întrebuinţez cumva o seară a unei zile de lucru pentru ceva productiv, nişte chestii pentru care nu-mi ajunge lăbuţa la serviciu... Ba că am prea mult de lucru, ba că îmi blochează antivirusul de la firmă orice e exe, şi anumite situri de internet pur şi simplu refuză să fie accesate... Stai ca boul toată ziua şi corectează document plictisitoare în Word...

Nu merge nici Internetul plătit cu 60 de euro pe lună... Şi, vorba vine, cu upgrade la 750 kbps.... Un test elementar pe vitezamea.ro indică aproximativ 130 kbps la download... Aşadar... Insulă blestemată... O fi venit românii şi aici să facă download cu DC++, mai ştii...

De dimineaţă făceam nişte teste cu un progrămel de trei bani în Visual Studio pentru Windows CE. Ei bine, codul pur şi simplu refuza să fie executat... Am două forme, "Main" şi "Login", şi vreau s-o ascund pe prima şi s-o arăt pe a doua la pornirea aplicaţiei. Ceva de genul

Uoracle.Main.Hide()

Uoracle.Login.Activate()

...fac o paranteză, aşa mi-am botezat micul program, "Uoracle". Simulatorul de Windows CE urmărea misterios propriile căi proprii şi personale... Am renunţat până la urmă, oricum ce programator din mine...

Am intrat pe acest blog, şi am dat să reascult fişierul de Bach publicat acum câteva zile. Dar, vai, nu merge nici ăla. Pur şi simplu nu se încarcă când apăs Play.

Nu merge oricare al doilea fişier zip downloadat cu măgarul. Ceva cu "Error in packed file". Şi nu e prima dată. Ei bine, pe acest tărâm al file sharing-ului măcar nu aştept minuni. "Calul de dar..."

Nu-i exclus că mi se întâmplă numai mie, şi numai azi.

Actualităţi

2008-08-12T22:00:00.004+03:00

Furnicile au dat buzna în macaroane şi orez. Carbohidraţii le ademenesc pe aceste vieţuitoare hrăpăreţe. (Ţineam în dulap, cu mult talent, spaghete de vreo 3 feluri). Mici dar multe. Au înnebunit de foame sau de căldură, ţinem aproape totul în frigider, noroc că e mare. (Acuma am pus şi macaroanele în frigider.)

Sarcozy nu mai dispare de pe Euronews. Dar în schimb în ultimele zile apar cu nişte regularitate nişte moace de băieţi veseli care "ţin" Rusia, care afirmă cu multă seriozitate că acţiunile lor sunt menite să protejeze integrităţi şi suveranităţi... Lehamete... Mai nou cică şi americanii mişcă portavioanele ceva mai aproape de petrol. Că doar n-o fi proşti să piardă momentul. Mă gândeam aşa chiar cum află agenţiile de ştiri momentul exact când americanii mişcă portavioanele, nu cumva chiar ei produc ştirile în scopul "ai grijă bei"...?

Azi a dat să plouă dar s-a răzgândit. Şi era atât de aproape, ar fi fost o sărbătoare...

Olimpiada din Bei-jing... Ori am crescut mare, ori olimpiada nu mai este ce a fost. Îmi amintesc de alte "ediţii" mult mai relaxate, fără atleţi purtând măşti antipoluare, scandaluri cu dopaj şi protestanţi pentru cauza Tibetului. Decât aşa olimpiadă mai bine deloc. În lume ţăcăne armele, calamităţile şi foametea fac ravagii (ca întotdeauna de altfel), iar pe stadionul din Beijing se aruncă în aer, cu multă pompă, milioane sub formă de artificii... Din plastic chinezesc sunt confencţionate chinezării absolut inutile cu tematica Olimpiadei, şi atleţii concurează pentru prestigiul Ţării Lor, într-o lume împărţită pe criterii geo-politice dar nicidecum morale.

Documentarul cu Darwin, foarte convingător în acest sens. Poate un pic prea ateu, nu mă interesa decât aspectul ştiinţific, dar la ăştia există doar laie şi bălaie (nu poţi vorbi despre evoluţionism fără a nega creaţionismul). Interesant mi s-a părut că nuşce prostituate de prin Africa au format deja imunitate la HIV. Iar urmaşii lor vor moşteni desigur planeta Pământ, conform binecunoscutei reguli a selecţiei naturale. De unde reiese că natura nu are nevoie de exemplare care fac parte din societăţi putrede, cum ar fi ţările europene. Acolo unde se mai umblă desculţ, acolo unde nu a ajuns încă Coca-Cola şi chipsurile, dar nici prezervativul, acolo selecţia naturală are mai multe şanse să găsească indivizi cărora le este rezervat viitorul.

Totuşi, pe "Antenă" (unul din puţinele canale româneşti cu difuzare online), bogătanul american Donald Trump era prezent în show-ul "The Apprentice". Două echipe de celebrităţi au primit sarcina de a face cât mai mulţi dolari într-o singură zi vânzând hot-dog-uri în stradă. Desigur, din perspectivă evoluţionistă, Donald Trump este produsul selecţiei naturale, un exemplar rar de răpitor. Cine ştie de câte generaţii de ucigaşi de indigeni şi latifundiari proprietari de sclavi a fost nevoie ca să apară produsul finit - Donald Trump, acest animal răpitor al lumii contemporane sinonim cu capitalul şi luxul. Expresia selecţiei naturale prin excelenţă (o selecţie naturală mai "americană").

BWV 1067

2008-08-08T20:39:00.001+03:00

Pe Bach nu l-am descoperit într-o zi.

Nu-i exclus că prima dată i-am auzit muzica, copil fiind, în vreo banală felicitare electronică care cânta atunci cand o deschideai... Dar dincolo de mult-uzata sonerie cu Badineria (care de altfel e foarte frumoasă dacă n-ar fi atât de arhiprezentă pe mobile), acest titan al muzicii avea să-mi ofere o serie de surprize.

Prin liceu, i-am cumpărat o casetă cu lucrări la orgă, care nu pot să spun că m-a fascinat. Orga e un instrument foarte plin de sine, grav şi declarativ. Bach la orgă poate fi extrem de obositor, dacă nu vrei să-ţi tai venele în ziua respectivă.

Prin facultate, am cumpărat un CD din colecţia cu trandafirul pe care îl ascultam în la geamul rece al camerei mele din Noua, urmărind fulgii căzând şi rumegând tot felul de emoţii. Acesta era Bach la vioară, majestuos, dar foarte-foarte deprimant. Mai aveam pe atunci şi o casetă cu mult harpsihord şi flaut, de pe care unele piese mă plictiseau teribil iar de la altele îmi creştea aripi.

Pe urmă, prin Andres Segovia şi John Williams, l-am descoperit pe Bach la chitară, în variantă mult mai puţin gravă, aş spune voioasă chiar. Primul cântă cu inima, al doilea cu degetele, dar al naibii de corect şi matematic, e o maşină de cântat la chitară. În tot cazul, muzica lui Bach a avut de câştigat în ochii mei prin aceşti doi chitarişti.

Astăzi, după tot ce am ascultat, nu pot să spun că Bach e un compozitor deprimant. E unul care creează stări, dar nu te lasă indiferent. Şi nu cred că trebuie să asculţi Bach la kilogram ca să ajungi la el. Uneori o singură piesă aleasă reuşit de calculator la întâmplare îţi poate face ziua... sau ora cel puţin.

Azi de exemplu, mă declar fascinat de "BWV 1067 - Bouree". Vi-l propun spre ascultare.

Bach - Bourree.mp3

Ciclicităţi

2008-08-01T12:58:00.000+03:00

N-am mai scris demult ceva cât de cât memorabil.. Viaţa merge înainte, indiferent dacă o consemnăm în jurnale sau nu... Scooby Doo ne rânjeşte cu persistenţă din televizor; D. mai progresează cu câte un folder-două de muzică sortată pe zi; se pare că am gătit cam toate mâncărurile ştiute şi trebuie să reluăm deja ciclul.

Ciclicitate.

Soarele şi el răsare şi apune regulat, şi e invariabil pe cer, rareori se mai îndură nişte nori de acest tărâm, iar ploile sunt de domeniul basmului. În contrast cu depresiile bacoviene de cenuşiu şi ploios, aici te poate afecta o depresie "solară". Soarele, "the greatest treasure" dacă e să ne luăm dupe Euronews, poate fi şi el un factor de depresie. E mereu acolo, nu pleacă deloc. Nici o schimbare. Mort. La 12 dacă ieşi în stradă e pustiu. Atât de contrastat cu inundaţiile şi ploile din România despre care am tot auzit recent.

Euronews dă în continuare mult-uzatul material despre surse alternative de energie la fiecare juma de oră. Iar eu trec zilnic pe lângă un magazin bio în faţa căruia două automobiluţe mici electrice (care fac livrări prin oraş) îşi încarcă de zor bateriile. Energia electrică se dobândeşte pe această insulă prin arderea combustibilului, ăsta e paradoxul. Dar magazinul bio trebuie să dea un exemplu pentru cei care vor să "care for the next generation".

La muncă se mişcă totul ca de obicei, adică foarte lent. Ciclicitate. 9-18 pe cadran, la 18 se rupe uşa. Şi parcarea.

Miercuri am făcut o scurtă escapadă la mare după serviciu cu gândul să mai prindem nişte soare. Proastă idee! După o oră de condus, soarele era el sus, dar acoperit de nişte dealuri-vile-copaci. Sufla un vânt convingător de seară, iar nisipul ud industrial nu relaxa deloc situaţia, şi mica mea consoartă a rămas cuminte pe mal cu "Comparative religion" în faţă (cărţulie din biblioteca actualei şi viitoarei noastre familii), ca să asculte urletele şi fiţele unui copil prost de pe şezlongul de alături. Se pare că aici, ca şi în Italia, copiii sunt lăsaţi să-şi facă de cap cum vor. Să nu cumva să-i traumatizeze dacă le mai dau o palmă. Mie mi se pare că fără a trece prin constrângere nu ştii să preţuieşti libertatea şi fără a trece prin greutăţi nu ştii să preţuieşti prosperitatea (se aplică în viaţă, cam peste tot).

Dar valurile Mediteranei pe care le-am admirat în lumina apusului se loveau de stânci la fel ca acum 3000 de ani să zicem. Sau poate chiar 30.000? Nu sunt bazat în geologie, recunosc.

Am surâs

2008-07-16T13:42:00.001+03:00

Pe scara de incendiu, inscripţie A4 scrisă la imprimantă:

Do not put your feet on the wall.

Deasupra cineva a adăugat cu pixul:

Spider Man,

Vraja Orientului

2008-07-13T13:46:00.007+03:00

Vraja Orientului constă de exemplu...

...în a asculta în aer liber sub palmieri ritmuri greceşti, persiene şi africane. Am fost la mai multe concerte în ultimele zile, iar ultimul m-a fascinat mai ales prin combinaţia de muzică şi decor. Eram într-o zonă mai mărginaşă a Nicosiei, Kaimakli, un mic teatru improvizat în aer liber, lângă o biserică somptuoasă, şi instrumentele ciudate (inclusiv fluierele lungi de un metru jumate) te purtau din Grecia până în Pakistan. Publicul era puţin, drâmbele fascinau, iar tobele orientale bătute curat, cu palma, umpleau atmosfera. Artiştii erau ciprioţi, printre care un bărbos mitologic şi o fată măslinie (Kleopatra) extrem de talentată la sazi (aşa am aflat că se numeşte instrumentul). Nu aveam aparatul foto, dar am înregistrat de pe telefon, cam aşa ceva (formatul e .amr aşa că fără Real Player nu cred că se poate asculta):

Ritmuri orientale

Iată instrumentele care sună şi oamenii care le cântă:

Kleopatra Bagia: sazi, vocals
Antreas Chrystodoulou: outi, violin, voclas
Nicos Magnisalas: percussions
Antreas Kaitis: didgeridoo
Alcis Aacathocleous: persian ney

... Melodia spune o poveste, fiecare poate să-şi închipuie conţinutul ei... Dacă o asculţi atent, are suişuri şi coborâşuri absolut fascinante, şi numai monotonă nu e... Acest gen de muzică nu pare deosebit la prima vedere poate, dar atunci când sună live la 3 metri, senzaţia e cu totul alta, eu cel puţin am rămas vrăjit.

... Acest oraş este atât de mic încânt primăriţa Nicosiei, apărută pe ultimele 20 de minute înainte de sfârşit, a stat chiar în spatele nostru. Înainte de penultimul cântec, a ieşit în faţă şi a ţinut un mic discurs în greceşte din care eu am înţeles doar "Persia" (cu accentul pe i) şi "kalitero". Iar cu vreo două rânduri mai în faţă era o oarecare Alexia, mare star, reprezentanta Ciprului la Eurovision, care a ajuns acum câţiva ani pe locul 2 sau 3.

... ţară mică, pierdută în Orient!

2008-07-09T23:19:00.006+03:00

Mi-ar plăcea foarte mult să fiu în stare nu doar să traduc aceste două versuri din Garik Sucaciov, ci şi să le dau încărcătura exactă:

Но зато я надраил все улицы в этом сраном городе/Беспощадным блеском моей бессмертной души...

Dar în schimb eu am făcut lună străzile acestui oraş de căcat/Cu sclipirea necruţătoare a sufletului meu nemuritor...

De ce am dezinstalat Mozilla Firefox

2008-07-08T19:37:00.004+03:00

Pentru că nu mai oferă suport pentru versiunile 2.x.x începând cu luna decmbrie, iar 3.0 nu se pupă cu pluginul de Real Player (cel puţin nu m-am prins cum şi nu am chef să-mi pierd timpul).

Pentru că toate celelalte browsere îmi arată una şi aceeaşi pagină într-un fel iar Firefox 3.0 în alt fel (fel care e foarte diferit puţin spus).

Pentru că simţeam nevoia de o schimbare, şi tot ce devine prea popular devine prost.

A, şi mă săturasem de modul în care Firefox trata fişierele audio by default pe web. Plus că simbioza asta fericită, băgată pe gât, cu Google Toolbar devine evervantă la un moment dat.

Dixit. Să vedem ce cântă Opera. Sau, şi mai bine, Safari.

adevăruri

2008-07-07T21:24:00.004+03:00

"... Şi nimic nu s-a schimbat, totul e la fel
Copii te întâmpină când intri în cartier
Pe fiecare stradă, la fiecare bloc
Nu e sărbătoare, dar e vară şi soare
Şi pizdele ca şi goale, chiloţi în cur, ţâţe bine
Nu poţi să nu le zici ceva când trec pe lângă tine..."

(B.U.G. Mafia, "Prin cartierul minunat")

Popularizându-l pe Bertrand Russel

2008-07-05T21:02:00.007+03:00

Într-un interviu luat de BBC în anul 1959, Bertrand Russel a fost întrebat (transcriu cuvânt cu cuvânt din interviu, în original):

- One last question. Suppose, Lord Russel, this film were to be looked at by our descendants, like a Dead Sea scroll in a thousand years time. What would you think it's worth telling that generation about the life you've lived and the lessons you've learned from it?

- I should like to say two things, one intellectual and one moral. The intellectual thing I should want to say to them is this: when you are studying any matter, or considering any philosophy, ask yourself only what are the facts and what is the truth that the facts bear up. Never let yourself be diverted either by what you wish to believe or by what you think would have beneficent social effects if it were believed. But look only and solely at what are the facts. That is the intellectual think I should wish to say. The moral thing I should wish to say to them is very simple. I should say: love is wise, hatred is foolish. In this world which is getting more and more closely interconnected we have to learn to tolerate each other, we have to learn to put up with the fact that some people say things that we don't like. We can only live together in that way, that if we are to live together and not to die together, we must learn the kind of charity and the kind of tolerance which is absolutely vital to the continuation of human life on this planet.

(interviul complet aici)

Bertrand Russel a murit în 1970, la vârsta de 97 de ani. A avut o viaţă deosebită: crescut doar de bunici, în spirit victorian, a devenit mare matematician şi logician (şi ce găsesc interesant, şi filozof totodată), propovăduitor (ştiinţific) al amorului liber (nu te-ai fi aşteptat de la un matematician, nu-i aşa?), a condamnat fanatismul de orice formă (de la religie până la comunism). Un om remarcabil zic eu pentru că a criticat stânga şi dreapta deopotrivă şi a avut un cuvânt inteligent de spus (nu ştiu dacă luat în seamă) în legătură cu politica mai marilor lumii. A scăpat ca prin urechile acului dintr-un accident aviatic în 1949, trebuind să înoate după ce avionul a aterizat forţat în mare. Culmea, s-a găsit să-l întrebe un jurnalist din Copenhaga după accident:

- What did you think while you were swimming in the fiord?
- I thought the water is cold.
- Did you not think about mysticism and logic?

:)

Ce apreciez la Bertrand Russel, răspunde la toate întrebările perfect logic (de aici derivă calitatea şi claritatea enunţurilor sale). Omenirea are de învăţat de la el, dar sincer mă îndoiesc că o va face.

Bertrand Russel mi se mai pare un rătăcit accidental printre oamenii secolului 20. Dacă nu cumva printre oameni în general. Mai cunoaştem cumva un matematician care să fi luat Premiul Nobel pentru literatură?

Fiind băiet păduri cutreieram

2008-07-05T10:21:00.006+03:00

11 ani în urmă, cam tot în perioada asta (dacă nu cumva tot dimineaţa zilei de 5 iulie)... În noaptea din ajun pusesem "Tiamat" pe un casetofon "Electronica" alimentat de la un acumulator de motocicletă, şi ne-am urcat în barcă cu plăcinte şi o porcărie de vodcă de piersici. Casetofonul de pe mal dădea un ecou celest pe lac. "Do you dream of me" sau aşa ceva. Dacă cineva a crezut că nu se poate bea vodcă pe Tiamat în mijlocul lacului, se înşeală.

În poză nu se văd toţi protagoniştii, unii dormeau.

Caniculă

2008-07-01T22:47:00.008+03:00

... Nimic nu se întâmplă pe insula Afroditei. Poate doar arşiţă ucigătoare... Numai seara după opt iese lumea la terase să tragă un frape rece, slăbiciunea de toate zilele (şi serile) a cipriotului.

Pe aşa căldură nu ai cum să fi pesimist. Devii un motan leneş care se gângeşte cum să mai stea la umbră şi să tragă ceva rece la măsea. Randamentul la servici e zero... Care "minimum amount overdue"... Mai degrabă un mic suc de fructe de la frigider savurat cu paiul... Şi ventilatorul care din fericire se mai întoarce şi în direcţia ta... Şi l-a pus colegul din modulul de alături la cur că are cur mare, acolo trebuie ventilaţie nu şagă.

Iar de dimineaţă, un duş mic cu apa rece (care e caldă de fapt) să te răcoreşti şi să începi o nouă zi.

Pe autostradă spre Larnaca când am fost duminică apăreau miraje - aveai senzaţia că autostrada era udă de-a binelea... Până te apropiai.

Maşina mea

2008-06-28T07:32:00.010+03:00

Poze cu recenta mea achiziţie, Toyota Sprinter 1998 XE Vintage. Aşa sunt maşinile aici, cu volan pe dreapta. Şi se circulă pe stânga... moştenire a colonizatorului britanic... mama lor de englezi :)

... în principiu, am intrat cam de nevoie în rândul şoferilor - eu sunt pentru un aer mai curat, şi mai puţin trafic în oraşe, dar în Cipru transportul public interurban e rar şi puţin, iar dacă vrei să ieşi din oraş în week-end, opţiunile se rezumă la nişte microbuze private care circulă până la ora 17. Şi nu te vor duce prin aceleaşi locuri pe care poţi să le explorezi de unul singur, doar curse între oraşele mari.

Sper să apară în curând mai multe poze inedite pe acest blog :)

...din presa anului 1876

2008-06-26T00:12:00.004+03:00

Iată, de pildă, cum putem afla, chiar din gura lui Eminescu, care era situaţia gândacilor de cartofi în Europa anului 1876:

GÎNDACI DE CARTOFI ÎN EUROPA

După comunicaţiile guvernului imperial german, această insectă destructoare a cartofilor (gîndacul Colorado, Doryphora decemlineata) şi-a găsit calea peste Ocean cu toate măsurile de pază ce se luase împotriva lui. După raportul Senatului oraşului liber Bremen, acest soi de gîndaci periculoşi s-au găsit pe corăbii încărcate cu mărfuri americane, şi nu în cartofi, ci în saci cu popuşoi şi pe cuverte. Se vesteşte că insecta s-au arătat pe mai multe moşii din Sveţia, nimicind recolta cartofilor pe mari întinderi cultivate. Pericolul importărei acestui duşman al agriculturei este deci iminent, încît trebuie îndoită precauţiune spre a opri lăţirea lui întru cît va fi cu putinţă.

[18 august 1876]

Au fost şi aşa vremuri, ca să vezi... Lucru ştiut, dar aproape inimaginabil astăzi, că bestia asta de gândac nici măcar nu s-a născut în Europa... Astăzi, gândacii au trecut dincolo de "Şveţia", bine-fericiţi.

Ilha das flores (1989)

2008-06-21T23:16:00.006+03:00

Un film genial al brazilianului Jorge Furtado, durează 13 minute în total, şi spune...

Partea 1

Partea 2

Hollywood nu o să facă niciodată asemenea filme. Dacă o să facă, o să facă atunci când filmul acesta va fi un coşmar de mult uitat (adică niciodată). Voi aminti că filmul a fost făcut în 1989 şi e cât se poate de actual.

Mai trist e că în 2089 va fi la fel de actual.

Iutub şi bizonul

2008-06-21T16:40:00.004+03:00

Iutub dă la bizon filmuleţe pe gratis. Începând cu inofensive clipuri cu pop-sex-dive blonde (pentru bizonii care ascultă pop) şi terminând cu execuţii, pentru bizonii cu atitudini politice.

Bizonul înregistrat pe iutub are posibilitatea să comenteze şi să voteze. Uneori comentariile şi voturile devin excesiv de nepoliticoase, ca să eufemizez. Bizonul contribuie cu comentariul său indignat, eventul înjură, iar iutub ţine minte (să nu uităm că "ce ai scris cu peniţa nu poţi tăia cu bărdiţa", iutub nu îţi dă voie să ştergi comentariul). Iutub totuşi oferă (că doar suntem democratici, nu) o oarecare "Copyright policy" citită de foarte puţini.

Dar iutub ştie în orice moment ce bizon a comentat sau înregistrat anumite clipuri.

Presupunem că eşti dintre cei care trag pârghii mari şi vrei să vezi ce gândeşte Marea Fiară (poporul) despre cutare candidat la alegerile din ţara tuturor posibilăţilor. Pui un clip care te detractează, după aia cumperi de la iutub statisticile (sau dacă eşti mai pricăjit te foloseşti de cele publice), ca să ştii direcţia în care ai nevoie să mai faci propagandă.

Şi iutub mulţumit, şi tu cu statisticile exacte despre bizon, şi bizonul fericit că are filme pe gratis.

* * *

Dar ăsta a fost doar o inocentă filozofie. Gugl (care e tot iutub dar nu recunoaşte, cel puţin nu pe logo-ul sitului) mai ştie (dacă vrea) multe alte lucruri despre bizon. Cum ar fi:

- ce citeşte bizonul (Google Reader)
- ce scrie bizonul pe mail (Gmail)
- ce scrie bizonul (Blogger)
- ce caută bizonul pă net (Google Search)
- ce a căutat bizonul pă net acum 3 ani, pe data de 7 aprilie la ora 12.35 (iGoogle Web History), degeaba dă bizonul disable că statisticile oricum se colectează ("..to improve our services")
- cum arată bizonul la faţă (Picassa)
- ce situri deţine bizonul (Google Adsense, Google Adwords) şi statistici uluitor de exacte despre acestea (Google Analytics)
- ce scrie bizonul prin Word şi Excel şi schimbă cu alţi bizoni (Google Docs)
- ce notiţe îşi face bizonul în timp ce navighează (Notebook)
- toate chat-urile bizonului cu alţi bizoni (Google Talk)
- ce locuri pe Terra stârnesc curiozitatea bizonului (Google Earth)

... Lista e atât de lungă încât mă întreb ce NU ŞTIE Gugl despre bizon. Mai mult, toate aceste servicii culminează în iGoogle, care e alpha şi omega, începutul şi sfârşitul. Odată logat, nu mai scapi vreo două săptămâni dacă nu eşti atent. Respectiv, dacă eşti logat, indiferent ce ai comentat pe iutub, scris pe mail, sau uploadat pe Picassa, se leagă de acelaşi ID.

Bineînţeles că bizonul nu e forţat să facă toate astea, dar mai rămâne extrem de puţin până acolo. Unde mai ai storage ca la Picassa, şi mail ca la Gmail?

Ceva e putred în Danemarka... Oare în Danemarka? Toate iţele în această poveste minunată duc către un singur punct:

Google Inc.
1600 Amphitheatre Parkway
Mountain View, CA 94043
Phone: +1 650-253-0000
Fax: +1 650-253-0001

Politic

2008-06-16T20:38:00.004+03:00

În România, politica e percepută de 90% din populaţie în regim alb-negru. Există "buni" şi "răi". Ca în telenovela din fiecare seară, ca în filmele americane, ca în show-urile lacrimogene unde există "staruri" şi "ceilalţi". În conştiinţa politică a maselor, există întotdeauna un erou solar care trebuie urmat, şi un Antihrist care trebuie urât din inimă şi desfigurat.

Am citit azi, cu multă răbdare, zeci de articole (şi mai ales comentarii la ele) referitoare la rezultatele alegerilor din Bucureşti. În majoritatea cazurilor, totul se rezumă la dihotomia enunţată mai sus. O tabără jubilează, alta scrie articole (literare aş zice, nu politice) despre "reinstaurare" a roşiilor.

Convingerile mele politice, într-o perspectivă generală, se rezumă la faptul că albele şi negrele sunt în aceeaşi tabără, electoratul "tropăie" ba în favoarea albelor, ba a negrelor (scuzată să-mi fie preluarea expresiei "electoratul tropăie" de la Chomsky).

Dar când am văzut pe o televiziune, în momentul unei declaraţii de presă a proaspătului primar, un Iliescu fericit (fericit e puţin spus, nu mai încăpea în piele, parcă a întinerit cu 10 ani), şi pe Geoană alături radiind, semnificaţia acestor alegeri mi-a devenit foarte clară. Puteam să nu mai urmăresc restul ştirilor.

Pot fi acuzat că judec omul politic după faţă, şi nu după program. Lăsând deoparte inutiţia mea de a citi falsul din feţele oamenilor, care nu mă înşeală de atâţia ani, voi constata totuşi că am auzit numele Iliescu la televizor prima dată la vârsta de 10 ani. Am acum 28, şi acest om nu a dispărut de la televizor. Lăsând încă o dată deoparte (deşi nu merită lăsate, dar asta e altă discuţie) toate informaţiile strigătoare, culese şi reţinute în mintea mea de ani de zile (şi nu din surse poluate), despre acest individ, prin ce se explică o prezenţă atât de longevivă a lui pe o scenă politică?

Un răspuns logic ar fi, acest om se ţine ca scaiul de putere. Iliescu mi-a zâmbit din televizor şi la 10 ani, când l-am văzut la ruşi imediat după Rivuluţie. Iliescu mi-a zâmbit frumos şi în 2000, când stăteam în mizerabilul şi boem cămin (chiar dacă nu înţelegeam eu atunci prea multe). Iliescu m-a găsit şi aici bine-merci în Mediterană. Oare de ce naiba, să-mi amintească de unde am plecat?

Domenii .md

2008-06-15T14:48:00.010+03:00

Ştiaţi că domeniile .md (presupus Moldova) costă 150 de dolari pe an? Anual frate, pur domeniul, fără host.

Zic "presupus" pentru că unii indivizi din Westul Sălbatic, cum ar fi şi ăştia s-au băgat pe domeniile .md pe motivaţia că "Because medicine is your domain".

Zic hai domne să dau un whois să văd cine sunt ăştia care fac speculă cu domenii .md. Ei bine, un captcha şmecher opreşte roboţi şi oameni deopotrivă de la a-şi manifesta curiozitatea. Al naibii capcha, seamănă cu un test de inteligenţă, pentru cei cu IQ peste 150. Eşti prost bă, nici un captcha nu ştii să rezolvi, îmi rânjeau indivizii din header-ul sitului, puşi de mai multe rase for the sake of political correctness.

Cine reuşeşte să treacă de acest CAPTCHA îi dau nu o bere, un cognac. În Firefox vă rog.

Iar Moldova e pusă la cur, a câta oară.

EDITARE din 21 iunie: Văd că au reparat între timp. Nu cumva o fi moldovean ăla de la americoşi, şi mi-a citit blogul :D Acuma apar numerele pe captcha, înainte apăreau doar puncte şi linii, de-aia mi s-a aruncat în ochi.

Actualităţi

2008-06-13T00:29:00.003+03:00

O perioadă foarte încărcată.

La servici, pătrund tainele ORACLE, încă mai visez un soft pe care îl voi face eu ca să apăs pe buton şi să se scrie manualul direct din baza de date. Timp pentru asta bineînţeles nu-mi alocă nimeni, aşa că fac mişmaşuri şi briz-briz-uri.

Acasă, eterna problemă a ce să mai gătesc sau cumpăr. Încă mă încăpăţânez să deschid geamurile şi să fac un curent plăcut în loc să apăs pe butonul de aer condiţionat.

Pe youtube, am început să primesc multe mesaje şi întrebări care mai de care, vine odată cu popularitatea. Nu ştiu de ce mi-o fi căzut tronc YouTube-ul ăsta, poate că pentru că dă un sens al unui public, chiar dacă virtual. După ce am plecat din cămin, ce public am mai avut la chitară?

D. m-a învăţat azi o expresie în italiană - "Mi arriva". Am mai ascultat la ore târzii Massimo Ranieri şi am descoperit că dialectul napoletan e ciudat dar interesant.

Despre limbi şi alte organe

2008-06-06T19:41:00.016+03:00

Atunci când crezi că o limbă o găseşti într-un dicţionar, te înşeli amarnic. Dicţionarul conţine cuvintele acelei limbi, nu şi limba propriu zisă.

Un mare sit românesc de matrimoniale (nu dau numele că nu consider că merită niciun link pe gratis, şi-apoi îşi fac ei destulă reclamă şi singuri) au tradus interfaţa, printre alte limbi, şi în rusă. Şi, pentru că în rusă, cuvântul "membru" are o nuanţă pronunţată de "organ sexual masculin" (există şi în română acea nuanţă, dar mult mai puţin pronunţată), din poza de mai jos reiese că sunt vreo 556122 de puli înregistrate, din care 1135 de puli sunt online.

Mai mult, D. mi-a zis că nici în italiană nu au tradus corect. Ţinând seama că au la opţiuni şi japoneza, nu vreau să mă gândesc cum sună traducerea în japoneză.

:) O fi webmasteru din categoria de români care se pricepe la toate. "Bă, bou tre să fii să plăteşti pe cineva să-ţi traducă. Ce nu-s destule dicţionare pă net în pana mea".

Ori chiar au plătit pe cineva incompetent şi au luat ţeapă. Atunci e grav de tot, pentru că mai sunt cel puţin încă 5 greşeli în pagină.

Generaţia tânără alege Firefox

2008-06-04T23:18:00.004+03:00

Această imagine arată ce browsere au folosit vizitatorii tabulaturi.ro pe ultima lună. Firefox-ul a luat Exploreru! Acuma câteva luni situaţia era în favoarea Explorer-ului.

Mi-e că Firefox se transformă într-un monstru. Când am peste 5 taburi deschise, şi downloaduri, se cam "zăpăceşte".

Nicosia, 4 iunie

2008-06-04T22:13:00.005+03:00

De ploaie nici pomină, soarele îşi ia amploare. Portocalele s-au trecut, unii copaci îşi scutură frunza. Umbra devine salvatoare, orice petec. Roşiile sunt ieftine, lămâile dulci şi suculente. Pe exteriorul clădirilor duduie motoarele aparatelor de aer condiţionat. Uniforma mea din casă e "chiloţi".

A început marea vară.

Iată o melodie veche nouă care am ascultat-o cu plăcere azi:

Îmi place la "Noroc" că pun sufletul, şi sunetul e chiar lucrat. Perfect. Nu ştiu cine mai cântă aşa astăzi.

Sparanghel

2008-05-29T22:24:00.002+03:00

Cumperi asparagus (sparanghel), asta dacă găseşti, şi îl fierbi vreo 15 min. După aia îl pui în farfurie, presori nişte sare şi torni un ţâr de ulei de măsline peste. Merge bine (am constatat eu) cu roşii şi niscai usturoi. Cam aşa:

Secolul lecturii electronice

2008-05-27T21:36:00.004+03:00

Am sute, poate mii de cărţi în format electronic (mai ales pdf). Mii şi mii pot fi descărcate gratuit de pe internet. Dar cum să le citeşti? Oricât de LCD ar fi monitoarele, totuşi cititul la monitor este obositor.

Iată de ce mă bate gândul de ceva timp să mă pricopsesc cu un e-reading device. Unul pe care să-l ţii în mână ca pe o carte, să stai comod unde vrei tu, să-l iei şi în concediu, să te bucuri în sfârşit de cărţile electronice, la urma urmei, să-ţi iubeşti planeta economisind hârtie.

Bineînţeles că nimic nu se compară cu o bibliotecă masivă de stejar, cu mii de cărţi adevărate în rafturi. Dar aceasta este pentru oamenii bogaţi... Hârtia are însă dezavantaje... Deocamdată nu văd cum aş putea căra la avion mica bibliotecă care deja s-a înfiripat aici. Clar trebuie un e-reader.

Există bineînţeles asemenea minunăţii, şi mai nou folosesc tehnologie e-Ink care aparent e cel mai bun înlocuitor al hârtiei naturale...

Totuşi, piaţa acestor gadgeturi e încă mică. Descoper că recent a fost lansat Kindle (doar pentru americoşi însă), şi bineînţeles e ca şi iPhone-ul, şi ca şi RealPlayer-ul, şi ca şi multe alte harduri şi softuri, bazat pe consum necontenit de prin e-shop-uri. Mai există un Sony Reader pe care trebuie să-l investighez, dar pe situl vânzătorului nu apare niciun fel de informaţie despre cam cum ar veni cu livrarea în partea asta mai interesantă a Mediteranei.

Mai au englezii Iliad Reader, care în pounzii lor e pe la 300 şi 400, să fie sănătoşi.

În sfârşit, Bebook. Ăsta chiar a fost lansat acum două săptămâni (mă mir şi eu de această coincidenţă) de nişte elveţieni, şi deşi oferă clar FREE shipping worldwide, preţul e totuşi cam pipărat (330 de euro), şi am niscai fobie de prima ediţie. Plus că nu are wi-fi ca celelalte.

Da, şi mai sunt nişte opţiuni de la prietenii din Răsărit. Koreea, China, unii s-au mai obosit să traducă pe siturile lor ce şi cum, dar văd că numa livrarea din China te costă 95 de USD cel puţin.

Mă mai gândesc. Probabil publicul e cam dezinteresat deocamdată. Lasă că promovează americanii Kindle-ul lor şi după aia restul lumii poate o să-şi dea seama că se pot scoate bani frumoşi satisfăcând necesităţile oamenilor care au obosit să citească de pe monitoare.

Oare au un viitor aceste e-readere? Sau vor fi "înghiţite" de telefoane şi notebook-uri cu monitoare superperformate?

Aleksandr Kuprin, "Oameni mărunţi"

2008-05-24T22:34:00.003+03:00

Pe Kuprin l-am descoperit absolut întâmplător, în una din acele pauze de masă în care vin acasă, mănânc, şi apuc să mă uit la primele 30 de min ale filmului de la prânz de pe RTR.

Azi seară am găsit unul din acele filme de care m-am despărţit, cu regret, după acele 30 de min, ca să plec înapoi la serviciu. Filmul se numeşte "Oameni mărunţi" (în rusă "Meliuzga"), m-a impresionat, şi m-am apucat să caut despre scriitorul Aleksandr Kuprin, căci el este "autorul scenariului", adică după nuvela lui s-a făcut filmul.

Kuprin e un scriitor necunoscut mie, unicul lucru pe care-l ştiam despre el e că a scris cartea "Olesea" pe care o aveam în bibliotecă acasă la Răzeni. N-am răsfoit sau deschis cartea cu pricina niciodată.

Ei bine, descoper că acest om nu prea a fost tradus în engleză, cel puţin nu pe internet. Acest site modest este cam toată opera lui tradusă în engleză.

Morala acestui articol pe blog e că:

- unele cărţi bune şi autori buni "se prăfuiesc" într-un adânc anonimat. Cărţile în general se prăfuiesc în anonimat, noroc că se mai toarnă filme după ele. (Nu vreau să ridic însă tema cititului pentru că şi eu stau cam prost la acest capitol, în sensul că mi-ar plăcea să citesc mai des)
- unele întrebări pe care le punem sau nu le punem din când în când pe parcursul vieţii au fost puse de unii autori şi unele cărţi care uite se prăfuiesc în anonimat

Dacă printre cititorii acestui blog se numără vorbitori de rusă, iată filmul, iată nuvela (e chiar scurtă) aici.

2008-05-23T22:59:00.000+03:00

It has been said that man is a rational animal. All my life I have been searching for evidence which could support this.

(Bertrand Russell)

Scurt pe doi

2008-05-22T22:17:00.004+03:00

La serviciu, mă conectez cu PL-SQL la baze de date neprietenoase, manipulez automat și de mână mii de rânduri in Oracle, desenez tabele kilometrice în Excel. Îl rog pe John să schimbe direcția ventilatorului că îmi zboară foile de pe birou. Bârfesc cu o singură persoană faptul că firma nu dă al 13-lea salariu.

Acasă, dorm cel mai bine dimineața. Beau ceaiuri și mănânc banane sau kiwi, și urmăresc cu mirare, indiferență sau rânjet, la ore târzii, monitorul ce aduce vești. Noaptea mi se întâmplă să visez denumiri de tabele din Oracle, cum ar fi Archminamounts sau Tbalanceactivity.

Iar afară e 22 Mai. Zilele trec, fug.

Cumpar sau inchiriez

2008-05-21T23:08:00.003+03:00

Una dintre regulile nescrise ale acestui blog e că eu fac blogul, nu YouTube, Picassa, sau orice alt site către care pur și simplu fac referire. Dar mi se întâmplă (rareori, recunosc) să găsesc lucruri care merită un link. Cum ar fi acest articol.

Dincolo de consolarea (inevitabilă) că a luat decizia bună, tipul ăsta s-a ostenit totuși să pună pe "hârtia" electronică niște calcule care îmi roiau mai de mult timp prin cap.

Oricum, eu nu-mi permit să cumpăr, așa că ce sens are întrebarea. Sunt vulpea care se uită la strugurii verzi.

Oaia din RealPlayer

2008-05-20T21:49:00.004+03:00

Oaia din RealPlayer are caracter. Cel mai des stă cuminte și se leagănă, dar mult depinde de muzica pe care o asculți. Uneori scoate limba, uneori rânjește, am prins-o și fluturând din urechi. Când i-am pus "Ciobănașul" de Zdubi au mai venit două oi și dansau și ele vesele mai în fundal.

O stupiditate enormă, dar recunosc că am stat mai multe minute vrăjit de trucurile oii. Oare ce va mai face oaia? Așa de bine nu m-a mai dispus nimeni azi (cu o excepție cunoscută).

Lectia de istorie a bunicului

2008-05-13T21:40:00.008+03:00

Pe un forum rusesc o fată s-a apucat să transcrie în format electronic cele 4 caiețele jerpelite pe care le-a găsit în apartamentul bunicii după moartea acesteia. Bunica s-a născut prin 1906... Deși superficial d.p.d.v. istoric (dar am apucat să citesc doar începtul), jurnalul conține momente extrem de interesante, despre familie, despre tatăl care a cumpărat pian în datorie pe un an la fete, despre oamenii schilozi pe străzi începând cu 1914 (războiul cu Germania)...

Frumos să ai bunici cu preocupări literare. Extraordinar să afli istoria din surse nealterate, că doar am stabilit că nici măreața Wikipedia nu știe sau nu vrea să știe de anumite realități (o să ignor cuvântul adevăr că e și el un cuvânt, dar și Wikipedia și orice carte de istorie e numai cuvinte). Am mai stabilit (în sinea mea), că Google, dacă ar vrea tare mult, îmi face un portret politic în 10 min, numai din acest blog, și are și poze recente cu mine pe Picassa, și îmi citește dacă vrea toate mailurile din Gmail. Și știe pe unde am navigat în Google Earth. Dacă vrea.

Unica relatare despre război pe care am auzit-o din gura bunicului (nu știu dacă aveam 5 ani, mă jucam pe jos iar bunicul ședea pe laiță și citea o carte) - scurtă. Dar cu atât mai valoroasă. L-am întrebat dacă "a omorât mulți nemți pe război" (auzi întrebare de copil de 5 ani!). Bunicul a zis că nu știe, că împușca cu ochii închiși, că erau și ei oameni.

...nu o să găsesc această frază niciunde pe Wikipedia sau cu atât mai puțin în cărțile de istorie. Cum n-o să găsesc crâmpeie din viața bătrânei cu care am început acest articol. Cum n-o să găsesc nici afirmațiile unui moș care a colecționat ceastușki (un fel de gen popular rusesc, poezie umoristică cu 4 versuri, de obicei se strigă pe un fundal muzical... la acordeon cu precădere), inclusiv în vremea războiului II mondial, și moșul nu ține minte să fi strigat cineva "Pentru Stalin" sau "Pentru Patrie". "Uraa" strigau toți, și înjurau toți dupe mamă, dar pe Stalin cică nu-l pomeneau cu drag. Soarta moșului ăsta chiar extraordinară... A trebuit să moară de mai multe ori, inclusiv când a devenit fără să vrea martor la violul unei fetițe nemțoaice de 12 ani, o violaseră mai mulți soldați ruși... Sau când traversa înot Niprul și a explodat obuzul lângă el, dar geanta cu ceastușki a rămas intactă... Erau majoritatea despre Stalin, și ca rimă, dar el scria Hitler în loc de Stalin... Și chiar și așa, dacă le găsea cineva atunci, era împușcat pe loc... Alt lucru interesant despre moș, că secvențele astea din filme cu cei vii care îi duc pe răniți înapoi în tranșee sunt falsuri... nu era voie să faci un pas înapoi, că te împușcau... Cică el ar fi dus orice rănit în spate înapoi până la Moscova dacă i-ar fi permis cineva așa ceva. Și surorile medicale femei mai rar, de obicei erau frați medicali, și foarte vânjoși căci era cea mai grea muncă să cari răniții...

Soarta acestui moș nu a putut fi inventată, așa cum multe s-au mai inventat pe această temă, și mulți sunt crispați dacă aud astăzi o fărâmă dintr-un adevăr uitat. Căci adevărul nu i-ar face cinste niciunei dintre părți... Adevărul doar s-a întâmplat, el a trecut prin viețile străbunicilor noștri, el a fost chiar color, așa cum ne uităm acum prin geam și vedem color. Petele de sânge erau chiar roșii, iar documentarele pe Discovery, oricât de măiestrit ar fi restabilite, nu o să redea nicidecum și niciodată acea senzație.

Dar ce mai... soarta bunicului meu nu va fi inventată, chiar dacă a tăcut-o și dus-o în mormânt acum 10 ani. Mă bucur enorm că mi-a zis cel mai important lucru din război, sunt enorm de fericit că l-am prins în viață să-mi zică. Și foarte nefericit că nu am apucat să aflu mai mult. Azi, tot ce știm e că a luptat și cu nemții, și cu rușii, a fost căsătorit a doua oară, că i-a murit prima nevastă de tânără (maică-mea a crescut cu mamă vitregă)... Interesant, numai după înmormântarea lui, s-a aflat că a avut și un copil cu altă femeie din sat, acel copil, bărbat în toată firea deja, a fost la înmormântare... Dar bunicul era om gospodar, meticulos de felul lui și foarte povățuitor... Trecut prin foamea acelor ani, avea întotdeauna în pod fructe uscate...

Și mai știu eu, ceva, ce n-o să-și amintească nimeni, niciodată, dacă nu scriu aici, acum. O întâmplare neînsemnată, în curtea noastră de la Răzeni, într-o vară. Părinții l-au adus pe bunicul din satul lui, să aibă grijă de gospodărie, că noi plecam pe 2 săptămâni la mare la (Coblevo parcă).
Acea ședere avea s-o țină minte bunicul, că, la întoarcerea noastră, ambii porci muriseră de o boală ciudată, iar bunicul, gârbovit și aproape cu lacrimi în ochi, ne-a spus pe de rost tot ce le dăduse, și căt se mai chinuise cu ei. Că le-a fiert mâncare, că a chemat și vecina (medic la spital) să zică ceva pastile etc. etc. Porcii, la casa unui țăran, reprezintă mult, mai ales după ce îi crești o habă de an, dar nu țin minte să fi aruncat părinții vreun reproș bunicului... Dar altceva vroiam să zic... În cele 2 săptămâni, am aflat pe urmă, bunicul se împrietenise cu un moș din sat, moș Nicolai, o rudă mai îndepărtată pe linia lui taică-meu. Pe moș Nicolai mi-l amintesc prin faptul că era mărunt de felul lui, cu nasul roșu, și îi tremurau tot timpul mâinile. Avea boală lui Parkinson, și nici de la păhărelul de vin nu se da în lături. Fusese președinte de colhoz pe vremuri, veteran și el de război...

Cît eram noi la mare, bunicul Alexei și moș Nicolai, o fi povestind, în fundul curții la o măsuță de lemn, sub un cireș, numai ei știu ce... Mult timp după acea vară de pomină, bunicul întreba mereu de acest moș Nicolai, când mergeam la el în sat prin vacanțe.

Și pe urmă, peste mulți ani, am înțeles ce puteau ei să vorbească. La mulți ani după, am citit în cartea satului Răzeni că moș Nicolai a fost și el în 2 luntri în vremea războiului. Soldat în Armata Română, la Stalingrad a fost luat prizonier și dus în Siberia. Aruncau oamenii de prin sate cu pietre în coloana lor de deținuți, și îi scuipau, și îi înjurau în toate felurile. "Friț, marș acasă!" Ce fel de friț era și Moș Nicolai, țăran român din talpă, luat de nemți la oaste? Ce fel de friț era bunicul trecând înot Prutul în vreme de război? Un țăran care a fugit înot acasă, la casa lui (că era chiar pe malul Prutului), deși după lege era dezertor! Și putea liber să fie împușcat, și atunci, categoric, era cu acest blog mai puțin pe serverele Google... (Ulterior, pe bunicul l-au luat rușii la oaste, și atunci e clar de ce împușca cu ochii închiși.)

Pe atunci, în vremea când bunicul stătea sub cireș la un pahar de vin cu moș Nicolai, nu se vorbea tare despre astea. Să fi fost prin 1985-87, cam așa. Moș Nicolai a fost veteran ca și veteran al Armatei Roșii, niciodată al Armatei Române. La fel și bunicul. Ăștia ai Armatei Române se știau, între ei poate, și câțiva mai bătrâni o fi știut. Dar atât. Acum se știu și nu trebuie să se ascundă, dar politica oficială a rămas la fel: niciun fel de onoruri fasciștilor (așa le-a zis, chiar cu câteva zile în urmă Voronin, în oareșce context).

Întrebarea de final rămâne, ce cărți de istorie o să-mi spună mie aceste lucruri? Și, eu sunt fericit că am trăit un dram de istorie reală, dar cei care vin după?

Cioran - "Schimbarea la față a României"

2008-05-12T20:29:00.006+03:00

Cartea nu am avut răbdare s-o citesc ca pe o carte. Individul ăsta (Cioran) are un stil îngrozitor. O fi el mare stilist, dar vorbele lui nu-și găsesc ecou în mintea sau inima mea. Un individ care jonglează cu cuvinte. Un fanfaron stilistic, îndopat cu filozofie idealistă. Auzi frază (fac o paranteză, dacă-mi găsește cineva ghilimelele pe tastatura asta cipriotă când scrii românește îi dau o bere) la individ: "Am învățat cu toții de la Hegel (...)"

Eu n-am învățat nimic de la Hegel, băi Ciorane. Sunt un incult care s-a apucat de Cioran fără a-l citi pe Hegel mai întâi. Hai sictir, cu Hegelul tău.

Și-apoi, miezul problemei, teoriile lui despre istorie și nația românească... Naive cel puțin... De fapt, el recunoaște ca popoare mari doar pe Franța, Germania, Rusia și încă cineva, Japonia parcă. Auzi domne că românii au fost cuminți, n-au pornit războiaie ai dreacu. Că ne-am apărat mereu, niște complexați. De fapt, Cioran e un mare complexat. El speră, el dorește România să devină o mare nație. Cumva oarecum, trântește niște vorbe care sună măreț, dar perfect în gol.

Că n-ai fost cu mine acuma de Paști în Ro, Ciorane, să vezi ce show-uri au mai apărut la televizor. România e din ce în ce mai... europeană. Fete mult dezbrăcate și puțin, dar extrem de puțin citite. Aia e România, bă, iar tu vorbești de destine istorice. Andreea aia și cu Bănică îl înlocuiesc de minune pe Hegel... Prostiii... Aberații...

Halal bă Ciorane... Și de Andreea lu Mărin și de tine...

Dar, ce mai... De fapt, ai dreptate, dacă sărea Ștefan pe Imperiul Roman de Răsărit (sau ce-o fi rămas acolo), scriau ei acuma cu ș și ț. Și nu mă chinuiam să caut ghilimele pe tastatura lu Makarios vodă.

Iar tu Ciorane, erai mai abitir decât Schopenhauer!

2008-05-06T03:46:00.003+03:00

Am ajuns înapoi în Cipru, după o vacanţă cu mult paracetamol şi febră. Încă mai sunt bolnav, mâine mă duc la doctor.

Iată ce am apucat să fotografiez:

Codlea

Brasov de Pasti 2008

Cetatea Rasnov

România peste 1 an

2008-04-25T18:44:00.003+03:00

A România începu să miroasă încă din aeroport. Am ajuns prea devreme, şi am avut timp berechet să studiez publicul călător. Faţa arsă de soarele cipriot, costumul de sport alb în întregime, părul netuns, şi, mai rău, mirosul de transpiraţie sunt atributele nelipsite ale unei categorii de pasageri. Muncitorii români de pe şantierele cipriote. Unii sunt exemplare tipice de "eu sunt cel mai voinic flăcău din sat". Ăştia, urmăresc pofticios cu privirea vreo lucrătoare din aeroport, şi pe urmă îşi dau ghionturi şi râd ca orangutanii (oare cum rând orangutanii, apropo?).
Am avut norocul să pic lângă unii flăcăi de ăştia în avion. "Băga-mi-aş", zi-se unul când i-am spus că ăla de fapt e locul meu, dar s-a mutat. Al doilea, în timp ce avionul decola: "Bă, la avionu ăsta îi pică şuruburile". Şi îl tot ghiontea şmechereşte pe unul mai în faţă, care purta o şapcă americănească pe ceafă pe care nu şi-a scos-o toată călătoria.

Cyprus Airways ne-a urat bun venit la bord. Dar nu prea ne-au răsfăţat cu mâncarea. Un snack cu şuncă şi caşcaval, o napoletană minusculă şi un pahar de plastic cu apă (aici am rămas blocat!). Dar în schimb totul pus într-o caserolă de carton pe care scria cu litere rotunjite "Your snack from Cyprus Airways". Un calcul elementar ar revela că snack-ul costa în jur de 5 euro, (din care vreo 2 o fi numai caserola aia frumoasă). Asta din biletul care costă 300 de euro (dus-întors). Mare nesimţirea, şi din ce am auzit fac măgăriile astea numai pe cursele româneşti şi bulgăreşti. După ce că le pun la 2 dimineaţa, să nu plătească taxe de aeroport. Dar treacă de la mine, eu merg în vacanţă, duceţi-vă pe pustii de ciprioi.

Avionul scârţâia în adevăr, şi arăta pe dinăuntru totuşi mai bine decât "Lada" veche de 15 ani pe care au cumpărat-o ai mei în 1992. Însoţitoarele de bord, au făcut, de formă, şi ştiau şi ele că de formă, anunţul cu online shopping, şi au plimbat căruţul cu shopping în viteză prin salon. Cine să cumpere cu credit card la ora 3 dimineţa nimickuri de pe avioane? Românii perspicace şi-au făcut cumpărăturile din duty-free, că erau multe pungi cu duty-free prin avion...

...Am dormit cu intermitenţe, tresărind din somn când cel cu şapca americană se întorcea să comenteze în spate filmul magic despre o fetiţă-vrăjitoare care vorbea cu un motan şi cu un ţistar.

...Aplauzele tradiţionale la aterizare. Oare de unde vine treaba asta cu aplauzele? Hooray, sunt viu, de ce să nu şi aplaud!!

Otopeniul arată totuşi mai bine decât Larnaca Airport. Dar nu prea m-am descurcat să ajung după indicatoare la ieşirea către autobuz. 6 dimineaţa. Vine 183. Îl întreb pe şofer:
"Bilete?" "Închis." "Pot să plătesc la dumneavoastră?". "Unde cobori?" "La Victoriei." "Îmi plăteşti înainte să cobori, la ora asta control nu prea."

Am înţeles ideea şi m-am urcat lejer în faţă. Mai erau nişte nenici dezorientaţi veniţi cu aceeaşi cursă cărora un individ apărut ad-hoc încerca să le vândă biletul la preţul de 7 RON (normal e 5). M-au întrebat dacă pot să călătorească 2 cu acelaşi bilet. "Păi da, doar are 2 călătorii". Speculantul a venit până în autobuz şi le-a şi explicat cum să composteze, dar tot n-au cumpărat, că a venit şoferul şi le-a sugerat alte prospecte.

Am ieşit la Victoriei, lăsându-i şoferului 3 Roni. Biletul de metrou de anul trecut s-a dovedit a fi expirat (bani expiraţi, fir-ar să fie) şi am cumpărat unul nou, de 2 călătorii deşi aveam nevoie de una. Care la anul va fi expirată iar probabil.

Gara de Nord... Mi-am dat seama că de fapt seamănă foarte tare cu gara din Milano. Şi nu e chiar aşa de imposibil să te descurci, ca pe vremea când umblam pe la Bucureşti după cetăţenii...

O veste extrem de îmbucurătoare, pe biletul de tren scrie că nu ai voie să fumezi în tren, şi chiar nu se fumează. Mi se păruse mie ciudat că prea mirosea a copaci înfloriţi (asta în afară de mirosul tradiţional de tren). Vecinii de compartiment: o femeie cu fiică adolescentă ducând un papagal care mai ciripea pe ici-colo. O femeie între două vârste citind reviste de scandal cu femei dizgraţios ţâţoase pe coperţi. O liceeană cu comentarii literare, şi un nene politicos care a expus toate cunoştinţele sale despre papagali, când a venit subiectul.

Să dorm, să mor, nimic mai mult... Pentru că lucrasem în ajun, şi nu dormisem bine cu o noapte înaine, am călătorit într-o stare de letargie continuă, întinzând apatic, între două somnuri scurte, biletele-buletinele autorităţilor solicitante.

De la Câmpina încoace, VERDE. Cum nu s-a mai văzut în Cipru.

Gara Braşov, aglomerată. Amintiri, amintiri... Prin această trecere subterană mergeam zilnic la serviciu... Ţigani cu borese şi puradei... Nu mai văzusem demult, chiar nu înţelegeam ce e diferit. Tineret vulgar, deosebit de vulgar. O fufă minoră pe tocuri superînalte cu ţigara în bot înurând o babă ca a atins-o cu un pui de copac pe care îl ducea.

Am mers cu 23b până la noua staţie pentru maşina de Codlea. În maşină mirosea discret a vomă, şi totul arăta execrabil. Cred că am nimerit cea mai murdară maşină de pe această cursă. Doi oameni vorbeau de salariile mici din Codlea, un copil se lăuda tare că ştie să numere până la 10... Pentru că rămăsesem ultimul în maşină, şoferul mi s-a confesat că nu are timp să meargă la frizer...

Codlea Nord. Amintiri, amintiri... Pe aici umblam să caut chirie la babe mizerabile, disperat şi supărat pe viaţă. Nu s-a schimbat nimic!

Human nature

2008-04-21T23:11:00.001+03:00

I think computer viruses should count as life. I think it says something about human nature that the only form of life we have created so far is purely destructive. We've created life in our own image.

(Stephen Hawking)

Un subiect de viitor

2008-04-20T21:46:00.004+03:00

Am ieşit să duc gunoiul, să cumpăr o pâine şi să stau un pic la aer pe o banca din curtea bisericii de lângă mine.

Am pus punga mea de gunoi peste mormanul de pungi care depăşea de 2 ori volumul tomberonului. La non-stop era coadă: nişte ruşi care cumpărau bere, o ţaţă localnică lua ness la cutie metalică şi încă ceva, un alt străin îşi lua tot bere, şi altcineva îşi lua tot bere, dar multă bere, vreo 10-15 cutii... Afară, câteva maşini goneau ca pe autostradă, scoţând un zgomot infernal. Duminică seara...

La biserică se ţinea slujbă. Eu m-am aşezat cuminte pe bancă cu "Praying for time" de George Michael în urechi. Mi s-a părut interesant contrastul dintre turnuleţul învechit al bisericii ortodoxe şi clădirea superluxoasă din fundal. Per aspera ad astra! De la ortodoxie la capitalism!

Când schimbasem deja pe radiourile locale să mai savurez nişte bouzouki tânguios, a început lumea să iasă din biserică. Moşi şi babe, oameni cu tradiţie, îmbrăcaţi de biserică, de duminică. Era printre ei şi un personaj pe care-l văd aproape zilnic în drum spre serviciu. Personajul e un bătrân josuţ, voinic trecut, cu mustăţi albe de haiduc.. Se plimbă des în josul sau în susul bulevardului Makarios. E mereu la sacou cu cămaşă albă şi e nebun, l-am auzit de mai multe ori strigând de unul singur în plină stradă ceva în greacă. La început mi s-a părut ciudat, dar pe urmă m-am obişnuit... Azi seară era în sacoul tradiţional, dar foarte liniştit. Mergea încet, bătrâneşte, s-a oprit pe o secundă să se scarpine la ceafă. Mi s-a făcut milă de el. Cine ştie ce necazuri o fi avut în viaţă... Mai ştii, poate i-a dispărut feciorul în conflictul de acu 30 de ani... poate i-a rămas casa în partea turcă... Dacă reuşeşte măcar slujba bisericească să-l calmeze, înseamnă că totul nu e atât de rău. Pentru asta îi iert pe cei de la biserică că-mi tulbură somnul la 7 dimineaţa.

Oameni bătrâni... Şonticăind cătinel către casă, braţ la braţ, ca acu 40 de ani sau poate mai mult...

Nu ştiu dacă trebuie să mă întristez, dar constat că noi n-o să mergem seara la biserică la 70 de ani. Mai degrabă la un chat pe net. Asta dacă nu ne-o lăsa vederea. Şi dacă va mai fi cu cine (deja nu prea mai e cu cine, şi încă nu am trecut de 30!). Şi, mai ales, dacă vom ajunge la 70 de ani.

Că azi e poluare, globalizare, stres, inflaţie, E-uri, petrol scump, mutaţii genetice...

Moral şi material

2008-04-19T14:24:00.010+03:00

Mi-am dat seama că publicam de o vreme din Windows Live Writer şi nu am mai intrat demult în contul de blogger.

Intrând în cont, am avut supriza să văd câteva comentarii, mai ales la articolul ăla cu câinele.

De fapt, nu-i dau dreptate lui Habacuc că a ucis câinele. Nici chiar ca să atragă atenţia. Nu are sens să atragi atenţia. Oricum e totul degeaba. Cu sau fără petiţii. Eu nu cred în bunătatea şi mai ales moralitatea naturii umane. Nu va face nimeni ceva pentru câinii vagabonzi, poate doar o petiţie în plus. Omul se supune legilor naturii, iar natura e crudă prin definiţie. Natura nu ştie morală. Cei slabi mor, cei tari rămân.

Moralitatea într-o lume materială? Când vine vorba de necesităţi de bază şi situaţii limită, nu se ştie care dintre noi cum ar reacţiona. Şi aici mă gândesc, de exemplu, la cazurile de canibalism în timpul foametei. Şi nu trebuie să fac referinţă la timpuri preistorice:

La 8 septembrie 1947, comitetul judetean de partid Cahul alcatuise un document intitulat "Recomandarile comitetului judetean al PC(b)M catre secretarii comitetelor raionale de partid privind preîntâmpinarea faptelor de canibalism din judet". Conducerea judetului, se spune în acel document, "dispune de informatie privind canibalismul si întrebuintarea în calitate de hrana a cadavrelor de oameni în unele sate din raioanele Vulcanesti, Taraclia, Ciadâr-Lunga, Baimaclia si, mai ales, Congaz". Un functionar informa conducerea de partid si de stat a republicii ca, aflându-se în zilele de 7 si 8 februarie 1947 în satul Baurci din raionul Congaz, a constatat patru omoruri în scopuri canibalice. "Consumul de cadavre, mentiona acea sursa, a luat un caracter de masa... Au fost constatate cazuri de furt al cadavrelor duse la cimitir si ramase neînmormântate". La multe cadavre gasite în diferite alte locuri prin sat "li s-au luat muschii si membrele". În satul Besalma, citim în continuare, "situatia este si mai grava... Consumul de cadavre este tot atât de raspândit aici ca si în celalalt sat".

În ianuarie 1947, o taranca din satul Tambula, raionul Balti, a taiat, în scopul de a-i mânca, doi din cei patru copii ai sai, o fetita de sase ani si un baietel de cinci ani. Un taran din Glinjeni, raionul Chiscareni, a chemat la el o vecina pe care a sugrumat-o si a mâncat-o. Un altul din satul Cajba, Glodeni, si-a omorât nepotul de 12 ani, care venise la el, si l-a mâncat. Datorita eforturilor din ultimii ani ale unui grup de cercetatori, istoriografia din Moldova a dat publicitatii o serie de documente uluitoare care contin o descriere detaliata a multor cazuri de canibalism si consum de cadavre.

Pentru cine vrea să citească mai mult, http://us.geocities.com/cuvant_bun/basarabia.htm

13 milioane de tone pe zi

2008-04-17T19:27:00.001+03:00

Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

http://www.census.gov/ipc/www/popclockworld.html

...ceea ce mă duce cu gândul la un calcul neplăcut.

Dacă în medie fiecare pământean elimină 0.2 kg de fecale pe zi (cei din ţările sărace nu prea au de unde), numai astăzi pământenii au produs vreo 13 milioane de tone de căcat.

În fiecare zi, Pământul se transformă într-un căcat din ce în ce mai mare. La propriu! La figurat nu are rost să mai zic...

Lui Dumnezeu ce-i pasă?

Albastru

2008-04-12T12:46:00.001+03:00

Albastru e culoarea secolului 21.

Windows-ul e preponderent albastru, tematica televiziunilor e preponderent albastră, logo-ul summit-ul NATO e albastru, drapelul Uniunii Europene e albastru... Ţin minte că şi panourile electorale în România anului 2004 băteau şi ele în albastru, chiar şi cele de la PSD (eu cred că nu întâmplător).

Atâta albăstrime în jur... Atâta minciună pe fond albastru. Albastru e culoarea globalizării. Verdele e prea "ecologic", nu dă bine domne în capitalism (că petrolul nu prea se pupă cu culoarea verde), roşu are conotaţiile ştiute...

Eu nu cred în culoarea albastră. Culoarea aşa zisului "polit-corectness". Culoarea banului lung. Culoarea care fuge de adevăr. Culoarea propagandei. Culoarea "de lemn".

Albastrul secolului 21 este de fapt roşul secolului 20.

"Lupu păru-şi schimbă..."

Despre ruşine

2008-04-11T21:28:00.001+03:00

Azi, în timp ce completam tax return-ul meu pe anul 2007, mi s-a făcut ruşine.

Pentru că anul trecut am lucrat 2 luni jumate şi în România, trebuie să declar la ciprioţi şi bănuţii luaţi şi impozitaţi acolo. Pe scurt, e un tabel unde declari veniturile în afara Ciprului alături de cele din Cipru.

Mi s-a făcut ruşine pentru că lângă cele 2 luni jumate lucrate în România era modesta sumă de 687, iar pentru cele 9 luni cipriote era o cifră care depăşea cu puţin 12000.

E vorba de aceeasi valută, ceea ce sare în ochi e proporţia...

muza tace

2008-04-10T23:18:00.001+03:00

Muza tace.

Lehamete, ăsta e cuvântul. De Global Settings Parameters, heavy overlimit, min amount due, de olimpiadă, Tibet şi chinezi, de ştirile din Cyprus Mail, de cei de la drumuri care nu mai termină reparaţiile trotuarelor pe Makarios, de lipsa de oxigen la serviciu (şi mai nou de apă, marţea şi joia după-masă), de şoferi şi pietoni cretini, de feţele (şi alte părţi ale corpului) de pe stradă, de neploi, de apa care rămâne pe gresie după ce fac duş, de chitara care refuză să mai sune perfect, de Firefox şi Google şi alţi monştri electronici, de ...

...m-a bucurat în schimb piesa "Perecrestoc 7 dorog" de "Mashina Vremeni". Şi "Snitsea mne derevnea" de Belikov. Azi, mă regăsesc în ele mai mult ca oricând.

Dar totuşi mi-i interesant dacă vecinii noştri de la Hilton tot umblă cu căldăruşa la veceu în orele când apa devine brusc importantă? Căldăruşa asta, ce contrast cu "Porsche-ul" lui Eu-sunt-administrator-mă-scarpin-în-cur pe care-l văd în fiecare dimineaţă.

Să treacă această primăvară care "n-a mai fost".

Să transormăm privatul în public

2008-04-08T00:37:00.001+03:00

interlocutorul (22:48:58): :)
interlocutorul (22:49:04): ce asta?
eu (22:49:19): :)
eu (22:49:23): linkul ala
interlocutorul (22:49:25): salut!
interlocutorul (22:49:27): da?
interlocutorul (22:49:30): da
eu (22:49:35): o formatie ruseasca
interlocutorul (22:49:50): noua, veche?
eu (22:50:06): rock rusesc, sunt destul de vechi
eu (22:50:13): dar clipul asta e relativ nou
interlocutorul (22:50:41): :) da tu esti un pic rusofil! Asa-i?
eu (22:50:44): mie mi-a placut si am zis sa il impart cu altii
eu (22:51:02): imi plac multe cantece rusesti, pentru ca am crescut cu ele
interlocutorul (22:51:05): foarte bine!
interlocutorul (22:51:19): te inteleg!
eu (22:52:09): tu ce mai faci?
interlocutorul (22:52:15): de asta oare vedem noi acum ca muzica noua nu are melodie? pentru ca nu ne mai leaga nimic de ea, nici un fel de traire ...
eu (22:52:32): foarte adevarat ce spui....
interlocutorul (22:52:34): eu sunt si eu pe la programul de seara
interlocutorul (22:52:56): inseamna ca suntem ca si morti
interlocutorul (22:53:00): :)
eu (22:53:18): de ce morti
eu (22:53:23): un pic mai batrani
interlocutorul (22:53:25): dar e oare numai asta?
eu (22:53:28): dar mai tineri decat altii
interlocutorul (22:53:41): :)
interlocutorul (22:53:54): asta chiar e relativ!:)
eu (22:54:03): totul e relativ
eu (22:54:05): :D
interlocutorul (22:54:34): inca mi-e destul de greu sa ma exprim in legatura cu chestia asta
interlocutorul (22:54:47): :)
eu (22:54:59): uite un om care gandeste
interlocutorul (22:55:11): stii la ce ma gandesc
eu (22:55:12): nu 'impumuta' idei din zbor
eu (22:55:25): ? la c
interlocutorul (22:55:39): mi se pare destul de nasol sa-i vedm pe astia mai tineri mai superficiali decat noi
interlocutorul (22:56:17): dar in acelasi timp chiar parca ar fi mai isteti
eu (22:56:21): esti sigur ca mai superficiali? eu zic ca nu exista generatii "mai bune"
interlocutorul (22:56:28): adeca cu IQ-ul mai ridicat
eu (22:56:43): e relativ si cu IQ-ul
eu (22:56:48): parerea mea
eu (22:57:06): noi avem anumite valori, ei au alte valori
eu (22:57:14): fiecare generatie cu valorile ei
eu (22:57:20): ei nu-i condamn
eu (22:57:32): dar sa nu ma condamne nici ei pe mine!
interlocutorul (22:57:49): tu nu cred ca ai chiar probleme cu adaptarea la nou dar asta chiar este unda din chestiunile de baza
eu (22:58:10): m-ai dat gata
eu (22:58:11): "
eu (22:58:16): unda din chestiunile de baza???
eu (22:58:20): ce ai in vedere
interlocutorul (22:58:35): cea mai d baza ...
interlocutorul (22:58:59): chiar la felurile cu s misca lucrurile
interlocutorul (22:59:29): si faptul ca unii aduc ceva nou si dupa aia urmeaza sa se implementeze
interlocutorul (22:59:34): cu aceeasi oameni
interlocutorul (23:00:11): dupa ce a fost desula lupta ca sa faci ceea ce a fost precedent
eu (23:00:43): :) da un exemplu
interlocutorul (23:00:46): stai linistit, m-ai prins cu o bere la bord
eu (23:00:59): si tu m-ai prins cu vreo doua pahare de sangria la bord
eu (23:01:03): :))
interlocutorul (23:01:20): :))
eu (23:01:27): stii care-i adevarul, nu mai ai domne cu cine iesi la o bere
interlocutorul (23:01:28): sangria trebuie sa fie ceva tare
interlocutorul (23:01:41): da!
eu (23:01:44): ori e varsta, ori nu stiu ce
interlocutorul (23:01:48): foarte adevarat!
interlocutorul (23:02:03): dar ce-i din ziua de azi mai ies la bere?
eu (23:02:11): sangria e vin de fructe... 8.6%
interlocutorul (23:02:13): sau poate ca ies in mod diferit
eu (23:02:27): ies.. uneori cred
interlocutorul (23:02:29): e dulce?
eu (23:02:45): da, desi marturisesc ca prefer vinurile seci... dar asta e tot ce aveam in casa
interlocutorul (23:02:50): uite eu am ascultat ceva hendrix
eu (23:02:57): dar mai mult stau pe jocuri
interlocutorul (23:02:59): :)
eu (23:03:09): zic de astia tineri*
interlocutorul (23:03:26): aha!
eu (23:03:45): eu nu stiu hendrix... am tot auzit de el dar sincer nu am
interlocutorul (23:04:12): am ascultat ceva hendrix si mie mi se pare o muzica tare! ok!
interlocutorul (23:04:14): dar,
interlocutorul (23:04:40): mai mult decat atat a fost o muzica si mai tare la vremea ei
eu (23:05:28): cred ca simtim ca am imbatranit, asta cred eu
interlocutorul (23:05:39): adica, facand o paralela un pic cam fortata, cam cum ar fi una dintre cele mai moderne muzici din ziua de azi. ceva techno rave etc
eu (23:06:14): am auzit chiar azi o denumire pe euronews, cel mai nou trend... dar zau nu am retinut
interlocutorul (23:06:16): de ce nu mise pare atat de profunda aceasta muzica noua!
eu (23:06:40): buna intrebare
interlocutorul (23:06:44): Intelegi ce vreau sa zic!
interlocutorul (23:07:16): Adica daca este ceva profund si adevarat, nu cred ca trebuie sa ne referim la varsta
eu (23:07:35): cred ca "profund si adevarat" are legatura directa cu varsta
interlocutorul (23:07:45): sau indirect ne referim!
eu (23:07:47): in functie de varsta, tot altceva ti se pare "profund si adevarat"
interlocutorul (23:08:41): nu stiu ce sa spun in legatura cu asta
eu (23:08:45): desi nu stiu... intamplator, chiar azi seara, am avut si eu aceeasi senzatie... ca nu se mai asculta muzica buna
interlocutorul (23:09:49): pe de alta parte nu mai apare un compozitor de muzica clasica de senzatie
eu (23:10:28): eu cred ca, daca si apare, depinde de cum e difuzat respectivul
eu (23:10:42): cine controleaza media, controleaza si gustul artistic al maselor
interlocutorul (23:10:44): sau ne putem bucura ca suntem contemporani totusi cu Vanghelis, Enio moricone!
eu (23:11:10): jean michel jarre
interlocutorul (23:11:16): Yes!
interlocutorul (23:11:32): sau cel ce a facut muzica din Gladiatorul!
interlocutorul (23:11:42): dar nu-mi vine acum
interlocutorul (23:12:03): dar totusi astia isi au radacinile tot prin 60-70
eu (23:12:58): eu zic ca or mai fi cativa... putin cunoscuti
interlocutorul (23:13:16): uite vezi aici am trait una din cele mai dramatice schimbari si nici nu prea o mirosm noi
eu (23:13:17): trebuie doar sa cauti... nu sa astepti sa ajunga ei la tine... dar sa ii cauti tu pe ei
eu (23:13:33): eu am descoperit niste valori
eu (23:13:36): cautand asa
interlocutorul (23:13:41): dar altii si mai deste[ti au zis-o si mai demult si credeam ca e sf
interlocutorul (23:14:22): adica, acum 40 de ani televiziune nu era de masa.
interlocutorul (23:14:27): acum este
eu (23:15:10): este
interlocutorul (23:15:10): iear noi am ramas intepeniti cu acelasi reflex ca, la televiziune se da ceva (sau numai) ceva cultural
interlocutorul (23:15:29): intelegi unde este problema
eu (23:15:45): eu vreau sa cred ca nu am ramas intepenit
interlocutorul (23:16:02): si din cauza ajungem sa vorbim mult, da mult prea mult despte guta
eu (23:16:02): dar inteleg ce vrei sa spui
eu (23:16:31): am vrut sa spun "ca am ramas intepenit"
eu (23:16:45): ba nu
eu (23:16:49): stai ca m-am incurcat
interlocutorul (23:16:51): dar nu stiu daca poti sa-mi spui ca erai constient de lucrul acesta
eu (23:16:52): :))
eu (23:17:19): pot sa-ti spun ca eram constient de ceva vreme ca televiziunea e indobitocire in masa
interlocutorul (23:17:26): :))
eu (23:18:12): televiziunea e pentru oameni care nu vor sa caute, sunt prea comozi sa caute, lor li se serveste totul
interlocutorul (23:18:31): asta, mie imi suna ca un limbaj de lemn si din cauza asta ajunge sa fie ignorat
eu (23:18:33): eu ma uit la televiziune exclusiv ca sa "citesc printre randuri"
interlocutorul (23:18:41): dar cred ca in acelasi timp e o butada
interlocutorul (23:19:16): e ca si cum ai vorbi ca legile sunt facute ca sa fie incalcate
interlocutorul (23:19:39): este una din cele mai sufocante chestii pe care le stiu
interlocutorul (23:20:15): vorbesc aici de televiziunea care indobitoceste
interlocutorul (23:20:33): suna ca si cum ar sta in umbra si tra la la
eu (23:20:44): pai asa si este
interlocutorul (23:20:48): nu aici e alta problema
interlocutorul (23:21:02): un idivid isi face televiziune si se exprima
interlocutorul (23:21:10): pentru cei care il asculta
interlocutorul (23:21:33): vrei sa spui despre chestia cu legile?
eu (23:21:50): nu inteleg cu chestia cu legile
eu (23:22:03): eu vroiam sa spun ca televiziunea e manipulare in masa
eu (23:22:20): organizata intentionat de anumite grupuri de oameni care urmaresc un scop
interlocutorul (23:22:33): hm!
eu (23:23:22): unii sa castige la alegeri, altii sa spele creierii... desi e acelasi lucru
interlocutorul (23:23:24): dac acel grup de oameni ne de muzica proasta ca sa ne prosteasca
eu (23:23:53): cat despre muzica, acolo totul se rezuma la a vinde muzica, parerea mea
eu (23:23:57): deci e totul legat de bani
eu (23:24:24): cand dai pe un post o melodie de 10 ori, ea prinde la publci
interlocutorul (23:25:06): da asa-i
interlocutorul (23:26:01): ideea e ca pana in momentul asta noi am trecut printr-o perioada de tranzitie
interlocutorul (23:26:17): si acum trebuie sa vedem lucrurile radical diferit
eu (23:27:00): vrei sa spui ca gusturile noastre muzicale nu sunt "manipulate" in aceeasi masura ca cele ale noii generatii?
interlocutorul (23:27:05): rolling stones era si el prin topuri
interlocutorul (23:28:10): tu cand te duci intr-o discoteca te duci sa agati gagici dar asculti si o manea
interlocutorul (23:28:35): si daca fata se misca bine acea manea iti va purta amintiri placute
eu (23:28:40): :))
eu (23:28:45): =))
interlocutorul (23:28:55): pe cand inaite fata dansa pe u2
interlocutorul (23:29:07): vezi diferenta!
interlocutorul (23:29:13): :) da asa-i
interlocutorul (23:29:19): :))
eu (23:29:30): am inteles unde bati
interlocutorul (23:29:35): sau pe modern talking
interlocutorul (23:29:59): sa chiar pe hendrix
interlocutorul (23:30:05): sau doors
interlocutorul (23:30:39): :) e buna aceasta discuti ca ne arata cam in ce ape nescaldam
eu (23:31:17): sunt niste contra-argumente
interlocutorul (23:31:27): spune!
eu (23:31:28): 1) eu nu ma duc sa agat la discoteca
interlocutorul (23:31:35): chiar astept!
interlocutorul (23:31:56): da, te duci la biblioteca!
eu (23:32:10): 2) daca gagica danseaza pe manele mai mult imi provoaca repulsie decat amintiri placute
interlocutorul (23:32:15): unde in altra parte te duci la agatat
eu (23:32:33): inteleg ca tu vorbeai de un caz ipotetic
interlocutorul (23:32:38): mai tu esti mai lucid inseamna ca!
eu (23:32:48): dar totusi...
interlocutorul (23:33:05): nu cred ca e ipotetic!
eu (23:33:10): :))
interlocutorul (23:33:16): chiar asta se intampla
interlocutorul (23:33:39): am fost amandoi cam in acelsi mediu uneversitar
eu (23:33:44): sunt convins ca asa se intampla...
interlocutorul (23:34:14): ai intalnit coppii inainte de a merge la discoteca?
interlocutorul (23:34:39): sau iti mai aduci aminte de perioada de inainte de a merge la discoteca
interlocutorul (23:35:04): uite aveam un prieten in scloala primara si gimnaziala
interlocutorul (23:35:29): si, spre exemplu imi spunea la un momebt dat ca-i place jazz
interlocutorul (23:35:41): fiind copii
interlocutorul (23:36:01): adica ii placea lui mai ale percutia aia complicata de la baterie
eu (23:36:13): da, stiu care
interlocutorul (23:36:48): cam asta vedea el la televizor, si credd ca din plictiseala sau din lipsa de alte optiuni ii placea lucrul asta
interlocutorul (23:37:20): dupa aia omul merge la discoteca si cauta alta impresii
interlocutorul (23:37:40): si devine, desigur, fan dr alban
eu (23:37:45): :))
eu (23:37:59): imi place cum povestesti
interlocutorul (23:38:25): :) ma cheama ion creanga
interlocutorul (23:38:31): domnule eminescu
eu (23:38:33): :))
eu (23:38:38): =))
interlocutorul (23:39:06): adica, copii in nevinovatia lor daca li se ofera pot alege ceva bun
eu (23:39:19): just
eu (23:39:53): dar li se da tot rahatul pentru ca asta e interesul, sa se vanda muzica proasta
interlocutorul (23:40:28): dar instictul erotic ... urmeaza alte mirosuri, tentatii
interlocutorul (23:40:55): rahatul asta e mai erotic!
interlocutorul (23:41:05): intelegi?
eu (23:41:14): inteleg
interlocutorul (23:42:06): adica, ai pute sa cresti frumos ascultand o fata cantad chopin la pian si visand la sanii si soldurile ei in alt fel
eu (23:42:59): vai ce exprimare!!!!
interlocutorul (23:42:59): m...?
eu (23:43:04): esti poet
eu (23:43:11): am zis demult, desi nu stiu daca ti-am zis
interlocutorul (23:43:15): sunt roman!:)
eu (23:43:19): :))
interlocutorul (23:43:27): ce anume?
eu (23:43:40): pai ca esti poet de felul tau
interlocutorul (23:44:21): imi place sa cred chestia asta dar sunt destul de foarte lenes ca sa studiez in directia asta
eu (23:44:29): ok, ok
interlocutorul (23:44:35): asa ca ma multumesc cu visatul
eu (23:44:45): un poet viseaza, nu studiaza
interlocutorul (23:44:48): Multumesc, anyway!
eu (23:44:49): asa ca stai linistit
interlocutorul (23:45:07): da mai dar trebuie sa fac si bani
eu (23:45:23): toti trebuie sa facem niste bani, vai
interlocutorul (23:46:38): uite chiar imi pare rau ca nu amcitit mai mult la viata mea, dar am fost un pic mai bun la fotbal si aveau nevoie baietii de mune si jocul in sine imi dadeam destul de multe satisfacti
interlocutorul (23:47:10): si acum cand magandesc la timpurile cand bateam mingea nu magandesc cu rgret
eu (23:47:35): eu zic ca nu e bine sa gandesti cu regret la ceea ce a trecut
interlocutorul (23:48:02): chestia asta cu regretul se intampla in tine
interlocutorul (23:48:12): nu prea te poti minti
eu (23:48:35): adevar vorbesti
interlocutorul (23:48:37): regrti de cele mai multe ori pentru lucrurile pe care nu le-aifacut
interlocutorul (23:48:58): de exemplu regret ca nu am avut mai multe gagici
eu (23:49:02): :))
interlocutorul (23:49:21): si nu ma prea pot lauda c-am avut gagici frumoase
interlocutorul (23:49:24): intelegi1
interlocutorul (23:49:27): :))
eu (23:49:38): bine ca ai avut
interlocutorul (23:49:48): intelegi tu ce inseamna o gagica frumoasa
eu (23:49:58): aici e subiectiv
eu (23:50:08): probabil ce imi place mie poate sa nu-i placa altuia, sau invers
eu (23:50:51): si nu ma refer doar la exterior
interlocutorul (23:50:52): mai dar iti place pictura in oricecaz
interlocutorul (23:51:07): aici e deja ratiune
interlocutorul (23:51:20): si e foarte desteapta chestia!
eu (23:51:43): bine, ratiunea vine cu varsta
eu (23:51:51): la 18 ani cam slab cu ratiunea
interlocutorul (23:51:55): poate nu-ti place picaso dar iti place Rembrandt
eu (23:52:33): imi place utrillo daca sincer. Daca ai ocazia sa vezi vreun tablou, fa-o. De fapt, da un search pe google, sigur gasesti
interlocutorul (23:52:54): adica vorbesc aici ca din punctul meu de vedere si ceea ce apreciez eu ca frumos si bun si suculent ... nu amgasit
interlocutorul (23:53:18): Uite de utrilo chiar nu am auzit
interlocutorul (23:53:27): ii dau chiar acum
eu (23:53:49): Trebuie sa mai cauti inseamna
interlocutorul (23:53:56): :)
interlocutorul (23:54:00): fara doar si poate
eu (23:54:21): Utrillo a fost un betiv care a pictat numai cladiri aproape, dar de asta imi place
eu (23:54:39): Iar putinile tablouri in care apar oameni, alea sunt capodopere
interlocutorul (23:55:01): crec ca chia sunt sarac, desi ma opresc atunci cand intalnesc ceva interesant
interlocutorul (23:57:08): cand a trait utrillo acesta?
eu (23:57:25): pai la inceputul secolului 20 era in floare
interlocutorul (23:57:51): da vad ca sunt niste tablouri din 1914
interlocutorul (23:58:28): si dece iti place tie utrillo?
interlocutorul (23:58:52): in fine, cladirile lui utrillo
eu (23:59:11): bine, nu-l pun drept capatai ... nu-i cunosc toate opera, dar imi place ceea ce a cautat sa picteze
eu (23:59:21): foarte actual
eu (23:59:26): cladiri, cladiri
eu (23:59:37): oameni mai putin
interlocutorul (23:59:38): si ce a cautat sa piteze?
eu (23:59:50): singuratatea, aia a cautat
eu (23:59:53): sa picteze
eu (0:00:10): singuratatea in orasul mare
interlocutorul (0:00:11): :)hai ca te-a atins
interlocutorul (0:00:29): :)hai ca te-am atins
interlocutorul (0:00:34): am vrut sa spun
interlocutorul (0:00:41): inteleg
eu (0:00:52): dar sa-l lasam pe utrillo
eu (0:00:59): ziceai mai devreme de suculent
eu (0:01:03): :))
interlocutorul (0:01:07): asa!
interlocutorul (0:01:36): da, sunt femei de care poti vorbi ca iti lasa gura apa!
eu (0:01:43): sunt...
eu (0:02:18): dar daca tu ca om esti in stare sa traiesti langa femeia respectiva, e alta chestiune
eu (0:02:23): s-ar putea sa nu poti
eu (0:02:27): sa nu fii in stare
interlocutorul (0:03:08): da, aici sunt pe un teritoriu in care nu pot vorbi din experienta!
eu (0:03:15): de aia ziceam eu si de-ale sufletului cand alegi o femeie
eu (0:03:22): eu vorbesc din experienta
interlocutorul (0:04:08): :) de-ale sufletului ...
eu (0:04:13): si concluzia este... sunt multe femei de care nu ai nevoie de fapt
eu (0:04:24): ai nevoie de una singura
interlocutorul (0:05:02): nu stiu!
interlocutorul (0:05:11): aicea sunt in dubii!
eu (0:05:14): nu zic sa-ti gasesti o uratenie dar pentru ca are suflet mare
eu (0:05:23): nu aia am in vedere
eu (0:05:48): dar cred ca nu trebuie sa te ghidezi doar dupa caracteristici exterioare :)
interlocutorul (0:06:16): ai vazut tu ca bestia di frumoasa si bestia nu era o chestie chiar dezgustatoare
eu (0:06:41): ce vrei sa spui cu asta?
interlocutorul (0:06:46): si nu vreau aici sa vorbesc despre sufletul careinnobila bestia
interlocutorul (0:07:16): cat mai ales de autorul desenelor animate care ...
interlocutorul (0:07:37): nu afost in stare sa faca o bestia urata
interlocutorul (0:08:43): Vezi tu!
eu (0:08:45): de fapt, cel mai simplu gand care mi-a venit in aceasta privinta (si care cred ca e adevarat), iti dai seama cand o gasesti pe aia unica, foarte repede, nu stiu, e ceva instinctiv... daca ai dubii poate nu e aia... ma rog, eu cel putin asa consider
eu (0:09:15): deci totul vine de la sine
interlocutorul (0:09:39): da asa se intampla!
interlocutorul (0:09:57): momentul pentru amandoi
eu (0:10:15): desigur n-o fi ca in filme
eu (0:10:26): noi oricum prea raportam la filme totul, ce rost are
eu (0:10:44): dar momentul e absolut unic si irepetabil
interlocutorul (0:10:54): :)
interlocutorul (0:11:01): esti simpatic!
eu (0:11:13): si iti doresc din suflet sa-l traiesti odata
interlocutorul (0:11:29): imi vorbesti de niste lucruri care se izbesc de mine ca nuca in prete
eu (0:11:34): :))
eu (0:11:43): poate o sa-ti amintesti candva de aceasta discutie
eu (0:11:47): si nuca se va lipi de perete
interlocutorul (0:12:02): pentr unu ca mene e nevoie defoarte mute ori ca sa ma prind
interlocutorul (0:12:31): cred ca sunt cam narod in chestia asta
eu (0:12:42): eu nu cred
interlocutorul (0:12:51): :)
interlocutorul (0:13:09): trebuie sa apara!
eu (0:13:11): in momentul respectiv devii cea mai inzestrata fiinta
eu (0:13:26): oricum
interlocutorul (0:13:30): :) esti tare si te tii tare!
interlocutorul (0:13:39): dar imi face bine
eu (0:13:49): tu crezi ca eu vorbesc prostii aici
eu (0:13:50): ?
eu (0:13:59): eu iti zic absolut sincer ce am trait
interlocutorul (0:14:06): nu, de loc!
eu (0:14:07): nu am inters sa-ti spun povesti
interlocutorul (0:14:28): e doar chestia cu nuca in perete
eu (0:14:32): :))
interlocutorul (0:14:56): sigur ca ai trait!
interlocutorul (0:15:14): si cred ca chiar traiesti ca prea esti convins!
interlocutorul (0:15:35): si-mi place sa stau de vorba cu oameni ca tine!
interlocutorul (0:15:46): sunt destul de rari
eu (0:15:55): chiar asta vroiam sa intreb
eu (0:15:57): :))
interlocutorul (0:16:20): si mai ales nu se exprim asa de deschis
eu (0:16:34): exista mitul androginului, poate ai auzit
interlocutorul (0:16:46): parca ai fi in stare sa fugi prin piata ...
interlocutorul (0:17:04): am auzit dar nu ztiu la ce te referi
eu (0:18:17): androginul era o fiinta mixta, pe jumate barbat si pe jumate femeie.... in urma unui eveniment mitic a fost separat in doua bucati (respectiv barbatii si femeile)... si de atunci bucatile se atrag... dar erau multi androgini, si nu toti care se gasesc se lipesc perfect
eu (0:18:20): ei, asta e morala
interlocutorul (0:18:42): adica la su :))
interlocutorul (0:18:45): tare!
interlocutorul (0:19:21): e buna1
eu (0:19:29): eu trebuie sa-ti mai zic ceva
eu (0:19:42): la mine e 0:19, vremea egiptulu
interlocutorul (0:19:43): partea aia la ras nu stiu de unde este
interlocutorul (0:19:56): :)
interlocutorul (0:20:00): inteleg
eu (0:20:00): asa ca ma retrag lasandu-ti acest mit drept motiv de cugetare
interlocutorul (0:20:13): apropo totusi de alicia keys
interlocutorul (0:20:19): cu no one
eu (0:20:24): ?
interlocutorul (0:20:42): nu stii melodia?
eu (0:20:47): nu stiu
interlocutorul (0:21:28): adica vreau sa spucn ac e o piesa noua care totusi imi place
interlocutorul (0:21:39): da-i pe youtube
eu (0:21:41): :)) au lucrat bine ghiavolii
interlocutorul (0:21:51): o gasesti foarte usor
eu (0:21:55): acuma ascult
interlocutorul (0:21:57): :))
interlocutorul (0:22:08): tu ce crezi ca stau de geaba!
interlocutorul (0:22:10): :))
eu (0:22:17): iti place si pentru "suculent"?
interlocutorul (0:22:28): :) vezi ca se poate
eu (0:23:12): ma duc bine dispus la culcare
interlocutorul (0:23:24): sincer chiar iti place?
eu (0:23:36): nu am zis ca-mi place
eu (0:23:43): ma lasa rece
eu (0:23:52): dar daca o ascult de 10 ori, cine stie :D
interlocutorul (0:24:04): uite am mai vazut o data o cantareata americanca fiica unui alt cantaret celebru
interlocutorul (0:24:26): nu e ea asa de celebra pentru timpurile lui britney
interlocutorul (0:24:38): :))
interlocutorul (0:25:21): dar stii ceva se purta cu totu mai firesc
interlocutorul (0:25:39): si parca vaea ceva in comu cu muzica
interlocutorul (0:25:52): dar nu-mi amintesc numele ei
eu (0:26:02): posibil
eu (0:26:10): muzica americana nu prea o cunosc
interlocutorul (0:26:13): tu ai vreo idee?
eu (0:26:19): nu stiu zau
interlocutorul (0:26:31): tats-u a foast si el foarte tare
interlocutorul (0:26:38): si parca si masa
eu (0:26:45): iaca na...
interlocutorul (0:26:49): habar n-ai
eu (0:26:53): :))
interlocutorul (0:27:05): si parca as vrea sa o mai vad un pic in seara asta
interlocutorul (0:27:22): dar in fine
interlocutorul (0:27:29): tu la cat incepi maine?
eu (0:27:34): la 9
interlocutorul (0:27:49): tu ai program calumea
interlocutorul (0:28:16): eu am niste schimburide alea de trebuie sa matrezesc cu noaptea in cap
eu (0:28:19): eu daca nu dorm nu pot sa fac nimic la servici, nu 'merge' rulmentul
interlocutorul (0:28:28): dar maine sunt dupa amiaza
interlocutorul (0:28:35): :)
interlocutorul (0:28:57): si chiar te lasa rece pessa?
eu (0:29:12): imi pare rau sa te dezamagesc
interlocutorul (0:29:13): sau inca nu te poti deslipi de ea :))
eu (0:29:14): da ma lasa
interlocutorul (0:29:41): mai e singurul lucru mai bun pe care l-am gasit si eu
eu (0:29:53): n-as deosebi-oi din alte 20 cu voce asemanatoare
eu (0:30:01): ca exemplu
eu (0:30:19): lucru care nu-l pot spune despre elton john
interlocutorul (0:30:39): da!
interlocutorul (0:30:52): sau tina turner
eu (0:31:26): ultima descoperire uluitoare la elton john a fost piesa "tonight"
eu (0:31:34): foarte veche de altfel
interlocutorul (0:31:42): ok
eu (0:31:48): dar ma lunges... acuma chiar merg la culcare
interlocutorul (0:31:56): du-te
eu (0:31:57): distractie placuta daca mai stai pe youtube in orice caz
interlocutorul (0:32:03): mai vorbim noi!
interlocutorul (0:32:19): da
eu (0:32:25): ;)
interlocutorul (0:32:30): chiar gasesc acolo c-am de toate!
interlocutorul (0:32:51): pa!

O seară

2008-04-07T22:13:00.001+03:00

O seară în care m-am relaxat.

Ascultând Eltohn John, "Tonight", "Imagine" de John Lennon, "Little 15" de Depeche Mode... Unele piese rămân aceleaşi, există un top invariabil.

...pe urmă am ascultat piese uitate de ani... rockul rusesc... Nogu Svelo, Victor Ţoi... Ce a trecut vremea... Dar nimic nu s-a schimbat...

Artistul care a ucis un câine

2008-04-03T20:28:00.001+03:00

Un artist din Costa-Rica a adus un câine vagabond în expoziţia sa şi l-a lăsat să moară de foame şi sete.

Pe Hotnews, articol pe acest subiect. Există şi petiţie, să nu mai fie omorât alt câine, s-au adunat deja 1,4 milioane de semnături.

Eşti oripilat, cititorule? Artă e să omori un biet animal? Îţi vine să semnezi imediat petiţia?

Eu am hotărât să nu judec parţial şi să-l ascult şi pe Habacuc, artistul respectiv. Iată ce am găsit la o aruncătură de Google:

In my home city of San Jose, Costa Rica, tens of thousands of stray dogs starve and die of illness each year in the streets and no one pays them a second thought.
Now, if you publicly display one of these starving creatures, such as the case with Nativity, it creates a backlash that brings out a big of hypocrisy in all of us. Nativity was a very sick creature and would have died in the streets anyway.

Şi nu e vorba de artă, de cum trebuie să fie arta. E vorba de a atrage atenţia. Noi suntem educaţi într-o cultură a happy-end-ului. Ne facem griji dacă a mers bine operaţia pisicii de pe Animal Planet, dar nu acordăm nicio atenţie unei pisici pe stradă, sau unui câine. Butonăm telefoane sofisticate, râgăim satisfăcuţi după masă, şi suntem preocupaţi de o creştere salarială. În acelaşi timp în care, milioane de câini şi oameni mor, nu în aceeaşi cameră, nu într-o expoziţie.

Desigur, cel mai simplu e să semnăm o petiţie pe net.

Nişte ipocriţi. Măcar Habacuc ăsta nu e ipocrit.

Wikipedia

2008-03-29T23:32:00.002+02:00

De la o vreme, găsesc Wikipedia o sursă din ce în ce mai puţin demnă de încredere. Motivul e simplu - prea multe afirmaţii cu "citation needed". În special la articolele care tratează teme vechi de 70 de ani (şi extrem de actuale).

Dixit.

Despre prieteni (filozofie eşuată)

2008-03-22T00:40:00.001+02:00

Un articol cu acest titlu zăcea de mult în sertarele conştiinţei. Un termen vag, perfid, şi extrem de generos: prieten. Pe ce se bazează aşa-zisa prietenie?

Experienţă iniţiatică comună

Începe de obicei între oameni care sunt puşi în aceleaşi condiţii de existenţă (grădiniţă, şcoală, armată, cămin, serviciu etc). De obicei, cu cât sunt mai drastice condiţiile, cu atât mai strânsă legătura. Când treci printr-o experienţă iniţiatică, cel de alături devine brusc important. Fie că e vorba de faptul că ai vomitat de la alcool în aceeaşi cameră de cămin sau ai fost în "samohod" împreună (ăsta e termenul pe care-l foloseam pentru a desemna absenţa pe cont propriu de pe teritoriul unităţii militare).

Dar asta nu înseamnă automat că poţi numi prieten pe cel care a fost lângă tine atunci când ai trecut printr-o experienţă iniţiatică.

Nevoia de sprijin moral

Confesiunile au un loc important într-o relaţie de prietenie. Şi nu mă refer aici la "umărul pe care să plângi". Evident, sunt mulţi care înţeleg anume aşa lucrurile. Totuşi, aş crede că un prieten adevărat nu-ţi oferă umărul pe care să plângi, mai degrabă te bate pe umăr şi te cheamă la o bere.

Nevoia de socializare şi comunicare

Oamenii cu interese comune au şanse mari de a deveni prieteni. Dar aici intervine chestia cu "o mână se spală pe alta". De multe ori interesele comune se reduc la plăcerea de a bârfi pe aceleaşi subiecte, sau la flatare reciprocă. Să fie asta prietenia oare?

Pentur că nici unul din factorii de sus nu mi se pare suficient în sine pentru a numi un om un prieten, aş vrea să cred că mai rămâne ceva dincolo de ei. Mă deranjează cuvântul "nevoie", folosit de două ori mai sus, îmi sună ca şi cum te foloseşti de cel de alături în scopuri egoiste. Poate aşa suntem noi, oamenii. La urma urmei, egoismul e baza autoconservării şi, implicit, expresia vieţii în sine. În junglă se vede cel mai bine. Dar atunci totul e foarte trist. Şi e.

Oare aştept prea mult de la acest termen? Nu ştiu zău, mai bine merg la culcare.

Bucătăria lui Roman

2008-03-20T21:18:00.001+02:00

Peşte file rapid

Mărunţeşti o ceapă şi un ardei gras şi înnăbuşi în tigaie pe ulei de măsline vreme de câteva minute. Torni peste ceva suc de roşii, un pahar sau aşa ceva, se poate şi un pic de apă dacă e prea consistent. La urmă pui file-ul de peşte, presărat cu usturoi (mărunţit sau praf), mărar, foi de dafin, sare. Capacul să fie pus mereu. În 10 min e gata.

Pal'ciki oblijesh.

Zeitgeist (2007)

2008-03-19T23:05:00.001+02:00

Sunt genul de om care caută mereu hibe. Critic, tai, disec. Realitatea, oamenii, filmele. Istoria, religia, filozofia. Iau totul cum grano salis. Întotdeauna. Instinctiv, nu am încredere. Dar nici nu mă grăbesc să pun etichete, caut şi opiniile taberei adverse, sau circumstanţele atenuante.

Realitatea îmi serveşte în permanenţă materie primă. Totul începe de dimineaţă. Urmăresc "Euronews" bând ceaiul, unde au mai fost explozii (şi de ce), cât a mai scăzut dolarul, ce a mai zis cutare. 20 de minute în care îngurgitez sec informaţie cu impact minim asupra existenţei mele. Ca să dau un exemplu, faptul că Sarcozi a scăzut în poll-uri nu va influenţa apariţia sau nu a furnicilor în apartament în câteva săptămâni. Că mi-am schimbat ochelarii nu are nicio legătură cu cine a câştigat în Illinois.

Când ajunge minutul sportului pe Euronews, mă enervez rău de tot, şi dau pe ruşi. Aflu că Moscova e mai poluată decât ieri, dar mai puţin poluată decât mâine. Ermitage e cel mai, dar cel mai extraordinar muzeu din lume. Votaţi pentru el în concursul "Şapte minuni ale Rusiei". Ceasul-exponant dăruit de un englez împărătesei Rusiei s-a stricat la câteva zile, dar uite un meşter rus l-a reparat şi merge până în ziua de azi. Bush evită să folosească termenul "recesiune" făcând referire la economica americană. "Gastal" vă scapă de dureri gastrice.

...plec la serviciu. În cele 10 minute de mers, "rumeg" informaţia. Indiferent ce "rumeg", ştiu mereu un singur lucru, pe undeva mor mereu oameni, iar ceilorlaţi oameni nu le pasă. Există mereu două tabere, şi unii sunt cei răi, iar alţii cei buni.

Mă întorc la prânz, pe la 1 să iau masa. Cânt ceva scurt la chitară până se încălzeşte. Televizorul are lucruri noi de spus. Pe Euronews, chinezii s-au supărat pe Dalai-lama, sau femeile iraniene nu au acces la informaţie. Pe ruşi, rulează fimul de la 1.30 din care văd întotdeauna începutul. De exemplu, în cel de ieri, un rus se declară fiul lui Stalin şi e votat aproape unanim de popor, în cel de azi e depictată o familie de evrei din Kiev în oraşul ocupat de nazişti. În cel de acu nişte zile, armata Albilor (în războiul civil din 1918) comite orori asupra unor membri din aparatul de propagandă comunist. Pe Discovery, din nou despre generalul Montgomery în pustiul din Egipt.

...plec la serviciu. Concluzia de rumegat e cea de dimineaţă, mereu trebuie să fie cineva bun şi cineva rău, depinde pe care canal te uiţi.

* * *

Filmul "Zeitgeist" răspunde la multe din întrebările care le pun sau nu le pun în viaţa de zi cu zi. Inclusiv care sunt taberele, şi de ce. Am încercat să găsesc binecunoscutele hibe şi supărătoarele clişee, dar e greu. "Zeitgeist" îmi confirmă multe din bănuielile pe care le capăt în "lungul drum al zilei către noapte".

Nu am avut niciodată încredere în filmele, site-urile, oamenii care zic clar şi răspicat: Eu îţi spun adevărul! Şi privesc întotdeauna cu circumspecţie eternele teorii ale conspiraţiei.

În cazul "Zeitgeist", mă abţin de la această neîncredere. Mi-ar plăcea să fie un film mincinos, dar nu prea găsesc motiv pentru care să fie.

Deşi...

....cred totuşi că s-ar putea să facă parte din campania electorală din State :)

Dar oricum merită văzut.

Natură vie şi moartă cu automobil, trei pisici, şi apă de ploaie

2008-03-19T19:44:00.003+02:00

Idilă mâţească

2008-03-19T19:28:00.006+02:00

O, speak again, bright angel, for thou art
As glorious to this night, being o'er my head,
As is a winged messenger of heaven
Unto the white-upturned wondering eyes
Of mortals that fall back to gaze on him
When he bestrides the lazy-puffing clouds
And sails upon the bosom of the air.

"Bound" (1996)

2008-03-17T20:05:00.002+02:00

Ieri, supărat de astenia de primăvară şi de host, şi de viaţă, şi de Heroes, am hotărât să mai consum un film din colecţia care lâncezeşte de mult pe hard. Am purces în ordine alfabetică. "Alexander", l-am şters nemilos... Scutiţi-mă. Următorul era tot un film americănesc, "Bound". Hai să vedem. Filmul nu se încadrează în mainstream. Multă psihologie, cum îmi place mie. Pe scurt, două lesbiene proaspăt îndrăgostitie fură cu multă iscusinţă feminină două milioane de dolari de la mafie. (Ştiu că sună pfueee, dar filmul e bun).

Nici nu mai ţin minte când mi-a plăcut ultima dată o actriţă în rol principal... "Bound" e o excepţie. Acum e grasă şi urâtă, am căutat pe YouTube, dar în film a jucat bine, şi avea şi sex-appeal.

Mi-a plăcut că jucat bine genul ăla de "pizdă", un tipar prea bine cunoscut. You know. Cred că i s-a mulat rolul extraordinar pe trăsăturile de caracter.

Tulip field in Cyprus

2008-03-12T18:24:00.001+02:00

... eram azi în biroul lui Chris T., discutam chestii seci cum ar fi F1740 Reason Code şi alte bălării programistice şi bancare. Toată ziua mi-a fost somn, vremea a fost cu nori, iar după prânz nu am mai scăpat de gustul de ceapă din gură, deşi m-am spălat pe dinţi, am mestecat gumă şi am folosit două "Polo".

Şi, brusc, în acel birou mic, înconjurat de atâta tehnologie, am văzut un tablou. Claude Monet - "Tulip field in Holland". Am simţit umezeala din tablou, vântul proaspăt şi am vrut să fiu acolo, în mijlocul câmpului, imediat. Vântul adia din tablou... Sau poate era ventilatorul lui Chris?

Nu am fost niciodată un mare adept al impresionismului. "Ia nişte pete acolo, împrăştiate de nişte pictori beţivi". Dar azi tabloul m-a fascinat, cel puţin pentru o clipă.

Arta nu trebuie să stea în galerii, unde s-o viziteze o mână de t(u)rişti. Arta e pentru viaţa de zi cu zi, pentru revelaţii neaşteptate, întrebări şi emoţii din senin.

Emmanuelle

2008-03-12T00:01:00.001+02:00

Am găsit aceste citate prin calculator, la ultima "curăţenie" electronică. E ora prea târzie să mă dau cu părerea, doar le voi publica:

« Le bourgeois ne se dissipe pas, il se remplit. Il n'aime pas, il s'approprie. Il n'éjacule pas, il retient. »
[ Emmanuelle Arsan ] - Extrait d’ Emmanuelle IV

« La jalousie est pour la raison et le coeur ce que le cancer est pour le corps. »
[ Emmanuelle Arsan ] - Extrait d' Emmanuelle IV

« L'érotisme, ce triomphe du rêve sur la nature, est le haut refuge de l'esprit de poésie, parce qu'il nie l'impossible. »
[ Emmanuelle Arsan ] - Emmanuelle

« L’éternel amour peut durer une seule nuit, parce que l’éternité n’est pas ce qui fait durer, mais ce qui abolit la durée. »
[ Emmanuelle Arsan ] - Emmanuelle IV

Originea zilei de 8 martie

2008-03-08T18:55:00.002+02:00

Azi, după ce am terminat cu Marea Curăţenie şi Marele Gătit, m-am aşezat în faţa monitorului să mai "gugluiesc" câte ceva. Pentru că e 8 martie, m-am întrebat (pentru prima dată în viaţă) care e originea sărbătorii de 8 martie, deci ... Search!

... Am dat peste nişte situri ortodoxe care se revoltă că această sărbătoare necreştină e uite sărbătorită. Un oarecare rus Kuraev, doctor în ortodoxie sau aşa ceva, a scris un articol lung despre rădăcinile comuniste şi mai ales evreieşti ale sărbătorii. Am renunţat că mai citesc articolul după ce am dat de o frază precum că sărbătoarea aceasta e sărbătorită doar în fostele ţări sovietice sau socialiste. Greşit, domnu! Până şi ciprioţii sărbătoresc 8 martie, iar aici, precum se ştie, nu a activat nicio Internaţională Socialistă.

Dezamăgit, am dat-o pe engleză. Din sursă foarte serioasă (UN) se poate conchide că da, sărbătoarea e de sorginte socialistă. Anume partidele de stânga au pledat pentru emanciparea femeii, şi asta nu numai în Rusia. Dar anume în 1917 în Rusia, care deja număra 2 milioane de victime în război, femeile au ales să protesteze pentru "pace şi pâine" în ultima duminică a lunii februarie. 4 zile mai târziu, Guvernul sovietic proaspăt instalat a "abdicat" ţarul şi le-a acordat femeilor dreptul de vot. După calendarul Gregorian, acea duminică a devenit nu altceva decât 8 martie.

Iată deci cum.

Dar totuşi, informaţia de pe site-ul ONU e scrisă cam în limbajul ăla despre care vorbea Orwell (a se vedea articolul meu anterior). Ce, le e ruşinică de rădăcinile socialiste? Nu am găsit la ei de exemplu data oficială a proclamării acestei zile drept Ziua Internaţională a Femeii.

Chiar şi aşa, eu sunt convins că femeile merită o sărbătoare a lor, fie ea şi 8 martie. Vă felicit cu sărbătoarea voastra, femeilor!

"nescromno"

2008-03-03T22:05:00.001+02:00

...Unul dintre scopurile mele e să fac din calculator un mijloc, şi nu un scop.

Foarte actual!

2008-03-02T11:12:00.001+02:00

"The great enemy of clear language is insincerity. When there is a gap between one's real and one's declared aims, one turns as it were instinctively to long words and exhausted idioms, like a cuttlefish spurting out ink. "

George Orwell

Mie acest citat îmi aminteşte de discursurile politicienilor. Acolo e musai să fii cuttlefish. De fapt, oriunde unde e nevoie de spălare de creieri sau praf în ochi. "Praf în ochi" = "spurting out ink" :)

Constatări

2008-03-02T10:42:00.001+02:00

Îţi dai seama că locuieşti în Cipru atunci când:

- Pe la 5 dimineaţa auzi o voce tânguioasă de musulman din difuzorul de la minaretul din cealaltă parte a oraşului, iar pe la 7 dimineaţa de sărbători - clopotele bisericii ortodoxe.

- în non-stopurile de cartier nu vei găsi niciodată băutură mai tare decât berea.

- pe arşiţa cea mai mare vara vei vedea pe străzi oameni cu umbrelă (de regulă asiatici).

- în luna februarie în stradă sunt oameni cu mâneca scurtă.

Planetă albastră...

2008-03-01T20:57:00.001+02:00

Doar două puncte pe glob.

Workaholismul sau Sindromul Karoshi

2008-02-28T21:37:00.001+02:00

Citisem pe un oareşce blog un articol despre aşa-zisul fenomen Raluca. Raluca e o tânără care a murit anul trecut de epuizare, ea fiind angajată ca manager de audit la o multinaţională şi lucrând la un proiect care a consumat-o la propriu. Nu avea timp să meargă la doctor pentru că avea Proiectul.

Să trec pese criticii sistemului capitalist, şi peste jurnaliştii care urlă că multinaţionalele domne transformă oamenii în sclavi... Totul din vina patronului! Sistemul care ne manipulează!

Eu văd şi alt aspect despre care nu se prea scrie. Tu ca angajat, atunci când observi că nu mai ai viaţă personală, că lucrezi cel puţin 10 ore pe zi, că proiectele se împart în urgente şi foarte urgente, de ce nu te opreşti? Schimbă naibii jobul, sau cel puţin cere-ţi drepturile.

Că doar mai dă-o-ncolo de treabă, o viaţă ai. Dă-i naibii de bani, mai ieşi la o plimbare seara. Când vine vorba de sănătate, Proiectul nu mai contează. Faci ceva pe el de Proiect. În curând treci de cutare vârstă, 30 de ani de exemplu, şi nu ai făcut nimic, nu ai Trăit. Pentru tine.

Dar nu! Atunci când ai un salar peste medie, e o voce interioară care te obligă să stai peste program. Ai un job bine plătit! Ce contează restul!

Asta deja aduce a parvenitism domne!

Sau altă categorie, oamenii care din lipsa vieţii personale s-au dedicat carierei. Cei mai sârguincioşi angajaţi, cred eu, dacă s-ar face o statistică, sunt cei care nu au viaţă personală, sunt celibatari sau divorţaţi. Sau, dimpotrivă, cei care fug la serviciu de acasă. Ca să nu mai audă-vadă copchilul şi nevasta. Ştiu cazuri concrete.

Adevărat, sunt patroni şi patroni. Dar dacă n-ar fi oi, ciobanul şi-ar da demisia.

Uşor de zis, greu de făcut, ar spune unii.

Totuşi, eu cred că din când în când nu strică o mică introspecţie. Să te întrebi, de exemplu, cine eşti tu de fapt, prin ce te defineşti, dincolo de postul la multinaţională şi salariu.

Spleen

2008-02-27T20:06:00.001+02:00

J'ai plus de souvenirs que si j'avais mille ans.

(Baudelaire)

Turmele de elefanţi resping indignate pădurea.

(D.Trost, poet suprarealist)

Temperament sudic

2008-02-24T22:59:00.001+02:00

În Cipru azi a fost a doua tură a alegerilor prezidenţiale. Fapt pentru care la aproximativ ora 6-7 seara a început hărmălaia pe stradă. Maşinile claxonează în continuu, au fost şi elicoptere mai devreme... Cum stau în centrul Nicosiei, "plăcerea" e de nedescris. E mai rău decât atunci când iese lumea după meci. Ca şi cum ar fi fost zece meciuri laolaltă, mai rău...

Schimbarea domnului, bucuria nebunilor... Sudici, la naiba...

Nu sunt curios cine a câştigat, ştiu doar că unul era candidat comunist, dar ambii promiteau cam aceleaşi lucruri. Ca-n politică, de...

Mă gândeam că, Cipru fiind o ţară mică, te bucuri de exemplu şi ieşi în stradă că, de exemplu, tatăl prietenului prietenului tău a ajuns preşedinte. Nu se ştie când vei vrea un post la stat. Iar funcţionarii de stat sunt cei mai plătiţi aici..

Cipru - reversul monedei

2008-02-21T21:28:00.001+02:00

Citez din Cyprus Mail:

CYPRUS should brace for less rain, higher temperatures, forest fires, desertification, loss of coastline, flooding and drinking water shortages as global warming bites in the coming decades.

According to Environment Commissioner Charalambos Theopemptou’s annual report for 2007, the repercussions of climate change for Cyprus cannot be underestimated. “We will begin to see a 10 to 40 per cent reduction in annual rainfall, with consequences on the amount of drinking water available, which will lead to general health problems for the population,” he explained.

“This will lead to the drying up of trees and bushes. As a result, the land will not be adequately protected and desertification will set in.”
These changes will start to become more apparent from 2010.

Eu mă gândesc serios să nu mai folosesc pentru gătit apa de la robinet. Nu o mai folosesc de ceva vreme la ceaiuri, doar apă cumpărată cu 3 euro 6 sticle de 1,5 l.

De fapt, la robinet e apă de ploaie de luna trecută (în cel mai fericit caz), cu mult clor, sau apă de mare desalinizată, mi-e groază să mă gândesc. Iar în anul 2007 n-a plouat mai deloc... Rezervoarele de apă ajunsesero la 0,000 nu ştiu cât din capacitate.

S-ar zice că Cipru este locul ideal de odihnă la mare...

Pe dracu... Turismul în Cipru e în scădere; chiar şi eu voi contribui cu plăcere la acest fenomen, sfătuind oamenii să NU vină la odihnă aici. Grecia e mult mai ieftină, peisajele sunt la fel, plajele mai bine amenajate, sau cel puţin la fel de bine. Nu ştiu cum, acolo nu am avut senzaţia de "ţi se ia şi ultima piele".

Situaţia cu turismul se agravează pentră că transportul e slab dezvoltat şi în interiorul insulei, iar pe insulă propriu zis poţi ajunge doar cu avionul, cine să se mai obosească.

Credeam că voi mânca mult peşte în Cipru. Ei bine, e insula porcului, nu a peştelui. Peştele se prinde greu în această parte a Mediteranei, cel din vânzare este scump, nejustificat de scump. Cipriotul consumă suflaki, carne grea de porc, şi arată corespunzător.

Articolul ăsta ar putea fi mult mai lung, dar nu am chef azi... Voi bea mai bine un pahar de Cabernet Sauvignon înainte de somn şi mă voi gândi la lucruri mai plăcute!

Teme mari

2008-02-20T23:04:00.004+02:00

Mă gândeam ce aş răspunde dacă cineva m-ar întreba "Crezi în Dumnezeu?" şi ar trebuie să răspund cu da sau nu...

După niscai procesare, am găsit răspunsul. Nici da, nici ba, dar elegant. (Mi-am amintit de discuţiile din cămin, întrebarea este incorectă.) Cred că aş arunca o excepţie:

Object reference not set to an instance of an object

Ca să explic cum vine. Ce, numai calculatoarele au dreptul!? Ca să pot să răspund, trebuie să ştiu ce înseamnă termenul. Sau cel puţin ce înţelege interlocutorul prin acest termen. Iar prin acest termen multă lume înţelege multe lucruri.

Pe de altă parte, dacă încerci să explici termenul în limbaj natural, eşti sortit la eşec din start. Saussure, părintele lingvisticii pe care ni l-au tot invocat dascălii în facultate, a zis demult că nu există legătură între semnificat şi semnificant, mai precis legătura este arbitrată, întâmplătoare. Cu alte cuvinte, nu există nicio legătură între ideea de dumnezeu şi secvenţa de sunete d-u-m-n-e-z-e-u. Limba manipulează cu idei vagi în orice moment, nişte simple convenţii care diferă de la limbă la limbă, ba chiar şi în cadrul aceleiaşi limbi. Dicţionarul este un haos de termeni care se auto-descriu, făcând referinţă infinită unul către altul.

Infinite Loop. Process will be terminated.

Disco Dancer

2008-02-18T23:10:00.011+02:00

Tineretul sovietic rupea uşile cinematografelor, chiulea de la ore... Acest film majoritatea tinerilor din acea perioadă l-a văzut de mai mult de 10 ori... Fetele ieşeau plângând după film... Incasările au fost de 60 de milioane de ruble în Uniunea Sovietică.... Atunci când revista "Krugozor" a scos două melodii din film ca anexă pe vinil, tirajul a fost epuizat cu iuţeală...

Cred că eram clasa a doua - a treia când a ajuns acest film la clubul din Răzeni... Colegii mei de clasă fredonau melodiile astea la şcoală... Noi nici nu visam să avem aceste melodii măcar pe casete... Nu mai ţin minte nimic din acţiune, dar cântecele îmi sunt foarte, chiar foarte cunoscute...

Filmul a apărut în 1982, se numeşte Disco Dancer. Eu însă îl cunosc sub denumirea de "Танцор Диско".

Mai târziu a apărut video, când Uniunea Sovietică nu mai exista, preţul la film a devenit trei ruble în loc de una, iar ecranul s-a redus la dimensiunea unui televizor color. La aşa gen de cinema nu ţin minte să mă fi dus. O singură dată am văzut la mare, pe video, pentru prima dată, "Tom şi Jerry". Despre restul filmelor povesteau cu înflăcărare colegii de clasă luni la şcoală. Rambo şi Honguildon, şi pe urmă şi Van Damme cu Schwarzennegger... Dar precursorul filmului de acţiune pentru generaţia mea a fost şi va rămâne naivul cinematograf indian. Eu înţeleg de ce ne plăceau filmele indiene. Filmele indiene ne învăţau că binele învinge întotdeauna, atât de diferit de viaţa reală... Iar dacă nu învinge, cel puţin mor toţi la sfârşit, şi cei buni, şi cei răi! :))

...Prin 1992 când eram în vacanţă la bunici, în cinematograful din sat încă rulau filmele indiene... Vreo zece ani mai târziu, în perioada mea de profesorie la Codlea, a fost un episod interesat cu baba la care stăteam în chirie. Ascultam un CD cu muzică din filme indiene, şi a baba a auzit şi a rămas un pic melancolică... A zis că ţine mine filmul, şi cum dansau ei pe acea muzică când erau tineri, ba chiar mi-a arătat şi o figură de dans care era la modă atunci!

Bunul Coran

2008-02-16T18:29:00.001+02:00

Incredibil la ce mijloace apelează propaganda rusească ca să mai bage strâmbe Vestului. Aşadar, pe RTR Planeta documentar despre civilizaţia musulmană medievală. O voce blândă din fundal afirmă că nu ştiu ce minaret din Damask este cel mai paşnic loc de pe pământ. Aici porţile sunt deschise oamenilor din orice confesiune, copii se joacă, adulţii citesc sau se roagă. (Adevărat că toţi sunt obligaţi să se descalţe, dar asta este doar pentru a nu deranja divinitatea cu paşi grei). Apoi urmează un scurt portret al unui sultan milostiv care mai întâi a apărat Damaskul său natal de cruciaţi, iar atunci când a cucerit Ierusalimul, a cruţat populaţia băştinasă, permiţându-i să plece din oraş în termen de 40 de zile... Lucru care nu poate fi spus despre cruciaţii care prădau şi jefuiau în stânga şi în dreapta.

Secvenţe din minaret cu un copil care se joacă cu nişte lanţuri, în faţa unor femei îmbrăcate în negru rugându-se în genunchi... Un bătrân cu turban, îmbrăcat în alb, ajutat pe din ambele părţi de doi bărbaţi, iese din lăcaşul sfânt.

Al doilea narator în film e o brunetă focoasă îmbrăcată oriental dar un fel de oriental haute-couture. Bruneta stă cu părul în bătaia vântului pe o stradă din suberbul Damask şi aminteşte de citatele din Coran unde cineva cheamă oamenii la căinţă şi pace..

... nu-i exclus că exact aşa a fost cu sultanul milostiv, iar părerea mea despre creştinism şi respectiv cruciaţi este oricum una deteriorată (puţin spus), dar totuşi... Prea cuminţi şi doritori de pace au ieşit arabii... Prea bine alese citatele din Coran, şi prea în negru zugrăviţi europenii.

Poate că nu aş fi observat note propagandistice în documentar, dar:

1) Documentarul se încadrează într-un curent general care poate fi desprins cu uşurinţă în toată media rusească, inclusiv pe Internet. Am aflat de curând, şi mi se pare o afirmaţie credibilă, din moment ce observ cu ochii mei, că marile forumuri ruseşti sunt în permanenţă "modelate" subtil de indivizi care postează sub diverse nick-uri tot felul de lucruri. Aceştia sunt nişte oameni citiţi şi întodeauna bazaţi în argumente, dar la o observaţie mai atentă articolele lor sunt întotdeauna în ton cu politica oficială a preşedintelui. Aceşti autori pot să nu menţioneze nume concrete, dar ideile vor fi acolo: Rusia s-a umilit destul în ultimele două decade în faţa Vestului, Rusia a dat cele mai sclipitoare minţi omenirii, Rusia are un cuvânt de spus în politica internaţională, Rusia în ultimii ani a luat-o pe calea cea dreaptă şi abia acum s-a pus pe picioare, Rusia trebuie să fie a ruşilor, în Republicile Baltice înfloreşte nazismul, tatăl preşedintelui ucrainean a fost SS etc etc.

Să nu uit, dacă în Estonia cade un fir de păr din capul unui rus, această ştire va ajunge în topul celor mai mari portaluri informative, şi va fi prezentată corespunzător, cu tentă ultra-naţionalistă.

2) Nu trebuie să cauţi prea mult în presă ca să urmăreşti politica oficială în Rusia. Nu mai târziu de ieri BBC-ul publica nemulţumirile ţarului de la Moscova în problema independenţei Kosovo şi cea a rachetelor îndreptate "cu regret" spre Ukraina.

Culmea, în timp ce scriu acest post, pe acelaşi canal a început un film artistic (serial detectiv sau aşa ceva) în care o profesoară moscovită a fost omorâtă de "gasterbaiteri". Pentru cine nu ştie, "gasterbaiter" e un termen care desemnează muncitor (mai ales din fostele republici) venit la muncă la negru în Moskova. Nu sunt 100% sigur, dar mi se pare că termenul provine de la nemţescul "Arbeit".

Un fel de test

2008-02-09T20:31:00.001+02:00

Scriu acest post din Windows Live Writer, un program gratuit scos de Microsoft, care îţi permite să publici pe blog fără să deschizi browserul. Mie mi se pare un lucru util, fiind obişnuit să lucrez mult din tastatură. De asemenea, fiind pe desktop, creşte probabilitatea că îl vei deschide :)

1987

2008-02-09T00:11:00.002+02:00

Eu aşa "caif" n-am prins demult... Am descoperit un album al lui Suruceanu din anul 1987! Nici mai mult, nici mai puţin, e tras de pe vinil! Senzaţiile sunt puternice, am ascultat această muzică cu 20 de ani în urmă, când eram în clasa întâi. Aici o melodie spre ascultare. Stilul anii 80, despre planeta noastră albastră. Ce vremuri, ce idealuri!

Bârfe

2008-02-08T21:36:00.001+02:00

Thomas O'Malley: Hiya, chicks.
[Abigail and Amelia Gabble laugh]
Abigail Gabble: We're not chickens. We're geese.
Thomas O'Malley: [sarcastically] No. I thought you were swans.

(from Aristocats)

... există în desenul "Aristocats" o secvenţă în care pe motan îl salvează din râu două gâşte proaste şi cochete, prototipul Englezoaicelor...

Una din gâşte e colegă de servici cu mine de câteva zile. Pe post de motan e englezoiul John, cel cu fular dar în cămaşă, l-am menţionat într-un post anterior. John este un tip pe la 40, vorbăreţ şi mai ales lăudăros. Va găsi o replică la orice situaţie, şi va aduce propria persoană drept exemplu de inteligenţă de câte ori se va ivi ocazia. De exemplu, atunci când printam o foaie cu instrucţiuni despre Skype pentru femeia de serviciu (! ăla e un alt subiect), John a observat şi a considerat util să adauge că el utilizează un serviciu gratuit care îi permite să vorbească pe Skype direct de pe telefon, uite-aşa, şi mă priveşte triumfător ca să analizeze efectul afirmaţiei asupra mea... M-am uimit desigur ca să se simtă omul bine, deşi Skype-ul nu l-am folosit de vreo jumate de an probabil.

Dar să revin la gâscă. Cum se cade în orice colectiv, atunci când vin colegi noi, cei vechi le mai explică câte o chestie din particularităţile meseriei, vorba aia, ce n-ai înţeles într-o săptămână de training vei înţelege în câteva minute la fapta locului. Dar în această femeie, englezoaică, blondă, cu zâmbet fals şi accent parşiv, etalon aş zice al tipului descris mai sus, şi-a găsit John interlocutorul fidel (John e omul de care trebuie să fugi ca să nu trebuiască să-l asculţi - Carnegie forever!). Afirmaţiile lui John care nu sunt luate în serios au căpătat valoare supremă în ochii acestei Englezoaice care îi sorbeşte fieştece cuvinţel. John o instruieşte cu orele, şi îi face plăcere evident. Femeia ascultă obedient, dă întrebări stupide de confirmare, şi îi face plăcere evident.

(Fac o divagaţie, sala în care lucrez acomodează în jur de 50 de oameni, cu tot cu nivelul doi. E un hangar imens cu module, izolate oarecum, dar destul de apropiate unul de altul ca să auzi ce se întâmplă la vecin.)

Poate că această frumoasă poveste de work romance în stil englezesc (mai mult un fel de linsătură în cur reciprocă) ar fi trecut neobservată, dar azi am lucrat fără căşti în mare parte, şi am devenit martor al acestui sentiment ce se înfiripă între Învăţător şi Învăţăcel. Sentimentul răzbătea de undeva din dreapta-spate sub forma unor replici englezite, cu caracter destul de personal aş spune. Iar râsul doamnei! Era să uit! Nu ştiu cum şi dacă râde o iapă, dar cuvântul stă pe limbă şi gata. (Între noi fie spus, Doamna mai face mişcări bruşte şi dezlânate şi vorbeşte tare la telefon). John a reuşit să-i provoace amuzamentul - i-o fi zis probabil vreo glumă de aia cum numai englezoii celibatari pe la 40 ştiu.

Sunt un parşiv care analizează metehnele colegilor, dar am o circumstanţă atenuantă - Stacy, colega din documentation, mi-a confirmat cam aceleaşi lucruri azi într-o pauză pe la 3 după masă. De fapt, cred că tot modului de 50 de oameni a auzit azi acel râs, şi aici nu glumesc.

Despre nimic

2008-02-05T22:38:00.000+02:00

Dale Carnegie, oricât de "de bulevard" ar fi cărţile lui, a spus nişte lucruri destul de interesante, şi nici nu foarte greu de observat. Cum zicea cineva, "nu mă feresc de nume dacă afirmaţia este bună". Nici eu nu mă feresc! Să fie Carnegie. Dar ce a spus Carnegie?

When dealing with people, remember you are not dealing with creatures of logic, but creatures of emotion.

sau:

The royal road to a man's heart is to talk to him about the things he treasures most.

Foarte adevărat, deşi nu asta e subiectul acestui post. Am dat de Carnegie într-un articol despre Kaganovici, iar la Kaganovici ajunsesem căutând informaţii (iarăşi) despre Petlyura. Iar pe Petlyura l-am răscolit pentru că am văzut la ruşi un documentar uşor propagandistic, dar acceptabil în linii mari. Ca de obicei după asemenea documentare, am bătut-o pe umăr pe vechea mea prietenă Wikipedia.

Însă multlăudata Wikipedia mai mult m-a băgat în ceaţă cu afirmaţii care sună a "spălare pe mâini". Perfect neutru, cum se cade unei asemenea surse, şi fără să spună ceva.

... m-am pierdut în istorie, pe alte site-uri ...am ieşuat în Holodomor şi în pogromuri, şi vecinica dispută antisemită, şi mi-aş fi dorit foarte mult la ora asta să am nişte concluzii. Dacă nu concluzii, măcar afirmaţii pe care pot să le iau drept adevărate. Dar nu! De unde... Un text te duce la alt text, şi numărul de taburi deschise în Firefox a depăşit limita rezonabilă...

Renunţ, astă seară. Am vrut să aflu măcar câteva fapte concrete despre acei oameni care sunt puţin cunoscuţi, şi în acelaşi timp foarte importanţi în istorie. Kaganovici, de exemplu. A trăit mult, individul.

Laurii Adsense-ului

2008-02-03T18:23:00.000+02:00

Aproape orice blogger român visează (în taină sau nu) la bani făcuţi din Adsense. E o obsesie generală şi destul de enervantă pentru oameni ca mine, care aşteaptă de la bloguri şi altceva decât clipuleţe de pe YouTube, poze haioase şi tot felul de folclor electronic. Cuvinte cheie - numele vreunei pizde de pe la TV, de exemplu, că aduce trafic frate!

Google îşi strecoară anunţurile cu dibăcie în orice articol, indiferent de subiect... Dar vai ele sunt atât de rupte de context! Gasket sheets from China pe o pagină despre muzică!!! Ce naiba o fi gasket sheets???

Pe de altă parte, toată lumea vorbeşte despre numărul puţin al advertiser-ilor. Publisher-ii îi copleşesc pe toate fronturile. (Scuzaţi cuvintele neromâneşti, dar pe româneşte aş folosi trei cuvinte în loc de unul ca să exprim aceeaşi idee). Toţi marii guru ai SEO-ului românesc proclamă acest trist adevăr, dar anunţurile Google rămân în continuare.

Cred că românii abia recent au început de fapt să cumpere câte ceva de pe net. Adwords e destinat prin excelenţă oamenilor care vând servicii sau produse pe net. Probabil marii crocodili din peisaj (gen emag) au şi aşa destule vânzări ca să se mai promoveze cu ajutorul Google.

De fapt, unde bat eu? Mi-ar plăcea să văd nişte anunţuri mai de nişă, nu "gasket sheets from China" sau clasicul "proiect care leaga romania de italia". Dar de unde să existe ele dacă cumpărătorul propriu zis lipseşte? Şi, ne-la-temă fiind dar oarecum înrudit, câţi români de fapt cumpără software?

Cine dă click de fapt pe anunţurile Google? E clar că nu potenţialul cumpărător. Mai degrabă vreounul din ăia care caută "cântece cu pulă şi pizdă" sau "futu-va-n gat" (ar trebuie să compilez o listă de "top" keywords din cei care ajung la mine pe site) care încă nu deosebeşte ce e publicitate pe internet şi ce nu e.

Cine are trafic nebun (1000 unici pe zi eşti încă mic copil), culege laurii Adsensului.

2008-01-31T20:45:00.000+02:00

"О чем писать? — восток и юг
Давно описаны, воспеты;
Толпу ругали все поэты,
Хвалили все семейный круг;
Все в небеса неслись душою,
Взывали, с тайною мольбою,
К N. N., неведомой красе, —
И страшно надоели все."

E o poezie de Lermontov care, în traducere, fără rimă, ar suna cam aşa:

Despre ce să mai scriu? - Estul şi Vestul
A fost demult descris şi proslăvit
Toţi poeţii au înjurat masele
Şi toţi au lăudat cercul familial
Toţi şi-au înălţat sufletul către ceruri,
Toţi au cântat, în taină
Vreo N.N., frumuseţe inaccesibilă,
Şi toţi m-au plictisit de moarte.

E un vers care îmi insistă în memorie de multe ori înainte să scriu ceva aici. Sunt atâtea momente ale zilei când s-ar lipi mult mai bine o notiţă scurtă, precisă, scrisă atunci când îi e momentul... Dar nu.. momentul trece, ziua trece, ajung seara şi deschid acest input box alb, încercând să-mi amintesc prin ce emoţii personale ar merita să înregistrez ziua de azi, sau săptămâna, sau...

Dar iată, mi-am amintit... Din ciclul "Mare-i grădina..." Am un coleg englezoi care probabil se crede foarte original. Îi place s-o facă pe bufonul cu orice ocazie. Când îl bătea soarele în ochi stând la birou, omul şi-a pus o foaie de hârtie pe cap, demonstrativ, ca să-l întrebe fiecare coleg de ce. Păi simplu, pentru că lucrează într-o companie care nu are grijă de angajaţi, mama lui de soare, le mănâncă zilele angajaţilor...

Azi omul era cu căciulă de lână pe cap şi fular bine legat. Tot la birou, demonstrativ. Dar, culmea, în cămaşă! Acuma băi nene, ori îţi e frig, ori eşti prost. Vaiete încolo şi încoace, şi-a adus pacheţelele de ceai să bea se încălzească, oferea şi colegilor bătuţi de urgia frigului...

...Urgia frigului înseamnă în Cipru +3 grade Celsius. Afară, da. Dacă termometrul a ajuns la acest nivel, un coleg adevărat îţi va propune la terminarea programului să te ducă cu maşina până acasă. E frig domne să mergi pe jos!

...

2008-01-27T17:02:00.000+02:00

Recent am descoperit o cuvântare a fondatorului Apple în faţa studenţilor de la Stanford care m-a impresionat. Nu ştiu dacă e lucrată migălos cu vreun "impresar" sau chiar aşa de spontan e omul.

Cert e că omul spune ceva.

Crocodilul Ricardo

2008-01-23T23:02:00.000+02:00

Azi am văzut la televizor pe Crocodilul Ricardo. E un crocodil foarte simpatic care trăieşte undeva într-o rezervaţie.

Omul stătea pe mal şi îl striga pe Ricardo din apă, şi din câţiva crocodili care erau acolo numai Ricardo s-a îndreptat către omul care l-a strigat. Ricardo a ieşit pe mal, şi ca recompensă a primit o halcă de carne. A doua comandă pe care a primit-o Ricardo era "Hold". Ricardo a pus botul jos ca un căţel şi s-a oprit, deşi omul cu carnea era la vreun metru. Dar omul nu l-a ţinut mult pe Ricardo pe "Hold" şi i-a zis "Get". Şi Ricardo a sărit cu botul lui lunguieţ în aer după altă bucată de carne, aruncată de om.

Pe urmă omul l-a trimis pe Ricardo în apă, cu "Back". Rickardo rânjea cu dinţii lui de Crocodil, dar totuşi încet-încet se mişca înapoi. Pentru că a mai primit o bucată de carne când a ajuns în apă...

... Eu am tot respectul pentru Crocodilul Ricardo. Uite un Crocodil care a înţeles ceva important: "Există legi deasupra ta!" sau "Nu tăia craca de sub tine!" sau "Nu muşca mâna care te hrăneşte!" Acest lucru nu l-au înţeles mulţi, mult mai înzestraţi intelectual ca Ricardo.

Ricardo mai demonstrează un principiu, fără să-şi propună: instinctul de conservare e mai puternic, întotdeauna, decât orice alt instinct. Crocodilul gândeşte aşa "Omul are mai multă carne, dar poate fi periculos, aşa că mai bine nu mă apropii de el prea tare. Numai cât să-mi dea bucăţica. Şi crocodilul sătul şi omul întreg :D"

Mă mai gâneam că n-ar fi rău să ai un Ricardo lângă tine când mergi prin oraş. Omul şi crocodilul, uniunea perfectă, de ce nu! Poate că Cehov ar fi scris atunci "Dama cu crocodilul" în loc de "Dama cu căţel". Iar americanii ar fi scos desenul "101 pui de crocodili" în loc de "101 dalmaţieni"!

:D